Curtea Constituţională a României a constatat, miercuri, că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării, precizând că redactarea acesteia ulterior deciziei lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil.

CCR, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.

Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt: art. 400 alin. (1) – „Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii”; art. 405 alin. (3) – „(3) Preşedintele completului pronunţă minuta hotărârii”; art. 406 alin. (1) şi (2) – „(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare. (2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier”.

Curtea a constatat că aceste dispoziţii din Codul de procedură penală încalcă atât prevederile art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (1) – (3) şi art. 124 alin. (1) din Constituţie, cât şi prevederile art. 5 paragraful 1 şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În plus, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 400 alin. (1) şi ale art. 405 alin. (3) din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală.

„Curtea a reţinut că redactarea hotărârii judecătoreşti penale (motivarea în fapt şi în drept) ulterior pronunţării minutei (soluţiei) dispuse în cauză lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti penale definitive, anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia, este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept”, se explică în comunicatul CCR, potrivit realitatea.net

Prin urmare, Curtea Consituţională a constatat că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt şi în drept, la data pronunţării.

„Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”, aminteşte CCR.

De regulă, termenul de 30 de zile nu era respectat de către instanţe, existând şi cazuri în care judecătorii au motivat deciziile după un an de la pronunţare.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentIalomițeni cercetați pentru spălarea banilor și fraudă informatică. Prejudiciu de 1.000.000 de euro
Articolul următorRestricții de circulație pe Autostrada A2