Momente emoționante astăzi la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomița. Candidații selectați din sursă externă în luna septembrie., angajati pe perioadă determinată, au depus astăzi Jurământul militar, în cadrul unui ceremonial restrâns, impus de contextul epidemiologic.
Proaspeții subofițeri au rostit jurământul față de țară, față de lege și față de semeni,
Colegii cu experiență i-au primit cu entuziasm pentru suflul de prospețime oferit colectivului și se angajează să îi îndrume, să îi învețe și să le ghideze orice pas spre performanță.
Cu această ocazie, inspectorul șef, colonel Laurențiu Bâcu i-a felicitat și le-a cerut noilor veniți verticalitate exemplară, îndeplinirea sarcinilor cu fermitate și onestitate, și cultivarea, alături de colectivul în care au intrat, a unor valori precum respect, egalitate, solidaritate, și, nu în ultimul rând, spirit de sacrificiu în folosul unei societăți armonios dezvoltate, transmite ISU Călărași.
Sursa: Realitatea de Ialomita