Salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, au fost solicitați să intervină noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu produs la o casă  din comuna Reviga, județul Ialomița.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta atât în interior, cât și la nivelul acoperișului casei.

Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Au ars: aproximativ 100 mp din acoperișul casei, bunuri electrocasnice și mobilierul din interiorul locuinței.

Echipajul SMURD a  acordat primul ajutor medical proprietarului în vârstă de 62 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și feței, ulterior fiind preluat și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentLudovic Orban, la Culisele statului paralel: Iohannis s-a supărat pe mine pentru că nu am mai vrut atacarea PSD
Articolul următorPNL și PSD, noi negocieri pe banii românilor: Liberalii vor investiții, social-democrații pensii și alocații