Ialomița are un înger salvator. Nu este o coincidență faptul că jandarmul, Necula Valentin, a salvat două femei dintr-un autoturism răsturnat, chiar pe 14 februarie, de Sf. Valentin.
„Am observat în afara părții carosabile, pe un teren agricol, o lumină care părea a fi de la o mașină…”
Aseară, în jurul orei 19:00, plutonier adjutant Necula Valetin în timp ce se deplasa către serviciu cu autoturismul personal, a observat în afara părții carosabile, între localitățile Grivița și Amara, pe un teren agricol, o lumină care părea a fi de la o mașină. Deși nu era sigur daca este un utilaj agricol sau un autoturism, acesta a oprit imediat și s-a îndreptat înspre direcția luminii care i-a captat atenția. Atunci a observat un autoturism răsturnat din care se auzeau țipete de ajutor.
A sunat imediat la 112 și până la sosirea echipajelor de urgență s-a asigurat că nu există scurgeri de combustibil și că cele două victime nu prezintă leziuni care le-ar putea pune în pericol viața, ajutându-le să deblocheze ușa și să iasă din autoturism.
Până la sosirea echipajului medical, subofițerul a adus o pătură din propriul autoturism pentru a proteja împotriva frigului cele două victime, mamă și fiică, și a încercat să le liniștească, acestea fiind în stare de șoc.
Valentin a fost omul potrivit la locul potrivit, iar pentru cele două femei, a fost îngerul salvator.
Citiți și FOTO Cascadorie pe șosea, mașină răsturnată
Sursa: Realitatea de Ialomita