Un bărbat de 44 de ani a fost prins luni seara beat la volan și cu permisul suspendat a fost transportat la spital, unde a făcut scandal și i-a amenințat pe medici.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Țăndărei l-au oprit în trafic, pentru că autoturism circula fără a avea puse în funcțiune luminile de întâlnire. Bărbatul de 44 de ani, le-a declarat polițiștilor că nu are asupra sa documentele personale și ale autoturismului condus.
În urma verificărilor s-a stabilit că avea dreptul de a conduce anulat. A fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost dus la spitalul din Țăndărei pentru prelevareade probelor biologice, însă a făcut scandal amenințând cadrele medicale și a refuzat totodată prelevarea de probe de sânge.
Polițiștii i-au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducere a unui autovehicul fără permis de conducere”, „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și „ultraj”.
Sursa: Realitatea de Ialomita