Două persoane au fost reținute de polițiștii ialomițeni, la scurt timp după ce au accidentat mortal un pieton.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 201, la intrare în comuna Săveni, a avut loc un accident de circulație, iar conducătorul auto a părăsit locul evenimentului fără încuviințare organelor de poliție.
Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Sudiți,în timp ce conducea autoturismul pe DJ 201, din direcția Țăndărei către Săveni, a lovit un pieton, un minor în vărstă de 15 ani.
„În urma impactului a rezultat decesul pietonului, care a fost proiectat în afara părții carosabile, în timp ce șoferul și pasagerul din dreapta au părăsit locul accidentului. Polițiștii au identificat la scurt timp cele două persoane de 24 și 42 de ani, la domiciliul acestora din comuna Sudiți. Șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul Drager a rezultat valoarea de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei,” transmite IPJ Ialomi\”a.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezentați instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „încredințarea unui vehicul unei persoane pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice”, „nedenunțarea” și „favorizarea făptuitorului”, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Sursa: Realitatea de Ialomita