Un accident a avut loc în Ialomița, duminică dimineața. Un autocar în care se aflau 40 de persoane s-a răsturnat.
O persoană a fost rănită uşor, duminică dimineaţă, după ce un autocar în care se aflau 40 de persoane s-a răsturnat în zona localităţii Iazu, informează ISU Ialomiţa.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului Ialomiţa, Planul Roşu de intervenţie a fost activat între orele 5,48 – 6,40, precizează sursa citată.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă şase echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un microbuz şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul salvatorilor au intervenit şi două echipaje SAJ tip B şi un echipaj tip C şi o autospecială de transport personal şi victime multiple de la ISU B-IF.
Toate persoanele implicate au fost preluate şi transportate către Şcoala din localitatea Iazu pentru adăpostire.
Sursa foto: infotraficromania.ro
Sursa: Realitatea de Ialomita