Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul polițiștilor de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfăşurat, în cursul zilei de ieri, activități în scopul prevenirii săvârșirii infracțiunilor de furt din locuințe și din magazine, în zona societăților comerciale din centrul municipiului Slobozia.

Polițiștii au discutat cu peste 70 de persoane și au distribuit 50 de broșuri cu sfaturi şi recomandări preventive, obiectivul vizat fiind de sensibilizare a cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri  de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecinţelor care decurg din comiterea de infracţiuni.

Activitățile fac parte din „Programului de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului cu accent pe prevenirea infracționalității cu grad ridicat de impact emoțional și psihologic în comunitate”.

Imagine

În scopul prevenirii furturilor din locuinţă,  poliţiștii recomandă:

 

  • Închideţi ferestrele și ușa de fiecare dată când plecaţi de acasă! Furtul din locuință este favorizat de neglijența proprietarilor care le lasă o portiță deschisă hoților.

 

  • Dacă staţi la parter sau la etajul 1, montaţi grilaje la toate ferestrele. Escaladarea geamurilor e un mod frecvent de operare, iar forțarea acestora face accesul în locuință extrem de ușor.

 

  • Fiţi conștient de vulnerabilitățile zonei în care staţi și luaţi măsuri suplimentare dacă sunteţi expus. De exemplu, hoții preferă blocurile cu multe apartamente, unde sunt șanse mai mari ca vecinii să nu se cunoască bine între ei și să nu li se pară neobișnuită prezența unor necunoscuți în scară.

 

 

 

  • Organizaţi un sistem de supraveghere a vecinătății împreună cu ceilalți locatari. Acest model preventiv limitează accesul nejustificat al persoanelor străine și ajută la semnalarea problemelor apărute în bloc.

 

  • Locurile „secrete” în care le lăsaţi prietenilor apropiați cheia apartamentului, precum ghiveciul cu flori sau preșul de la intrare, nu sunt așa secrete. Astfel de metode vă fac vulnerabil în fața furturilor.

 

  • Activaţi sistemul de alarmă de fiecare dată când plecaţi de acasă. Devine inutil dacă nu e activat și firma de pază nu poate fi anunțată că trebuie să intervină. Nu uitaţi sa puneţi la vedere afișul care anunță că locuința ta este protejată.

 

  • Asiguraţi-vă ca zona palierului de bloc e luminată în permanență. Dacă se ard becurile de pe hol, cereţi administrației să le înlocuiască imediat.

 

  • Indiferent de pretext, nu le oferiţi persoanelor necunoscute informații despre dumneavoastră sau vecini .

 

  • Nu le permite accesul în locuință străinilor care pretind că reprezintă instituții, dar nu se pot legitima. Chiar dacă au uniformă sau ecusoane, trebuie să își justifice prezența prin legitimație și carte de identitate.

 

  • Nu țineţi banii în casă. Sunt pe primul loc în preferințele hoților, urmați de aparatură electronică, telefoane mobile și bijuterii.

 

  • Treceţi peste impulsul de a anunța pe Facebook că urmează să plecaţi într-o vacanță extraordinară. Check-in-ul din aeroport vă aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților.

 

  • Păstraţi documentele de proveniență pentru bunurile de valoare pe care le dețineţi. Reținerea elementelor de identificare și fotografierea acestora pot contribui la găsirea și recuperarea obiectelor furate.

 Dacă sunteţi victimă a unor astfel de fapte, sesizaţi imediat Poliţia la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi demarate verificările ce se impun.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentSancțiuni pentru zeci de ialomițeni
Articolul următorGuvernul alocă 15 milioane de lei în 2021 pentru programul de susținere a producției de usturoi