Două mașini în care se aflau șase persoane au fost implicate într-un accident în localitatea ialomițeană Dridu,
În sprijinul victimelor au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Toate cele șase persoane conștiente și cooperante au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior nefiind necesar transportul acestora la spital.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
Sursa: Realitatea de Ialomita