Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au dat un ultimatum primăriilor comunelor Bărcănești și Axintele, din județul Ialomița, să stopeze o practică tot mai des întâlnită în localitățile din aceste zone, incendierile clandestine de deșeuri, în pubele abandonate pe marginea drumului principal. De asemenea, autoritățile locale au termen, până pe 24 martie 2022, să salubrizeze toate zonele cu depozite necontrolate de deșeuri.

Imagine
 
„În urma controlului inopinant făcut pe raza Primăriilor Bărcănești și Axintele, din Ialomița, au fost identificate diferite puncte în care erau depozitate și abandonate deșeuri, iar eliminarea acestora se executa în afara spațiilor autorizate. De asemenea, în localitățile care fac parte din cele două comune au fost identificate incendieri clandestine de deșeuri în pubele abandonate pe marginea drumului principal. Pentru remedierea acestor probleme nu s-au aplicat amenzi contravenționale, dar au fost dispuse măsuri urgente, iar în cazul în care nu vor fi implementate în termenele stabilite, întreaga responsabilitate va reveni primăriilor celor două unități administrativ-teritoriale”, a declarat Alexandru Mihai Cacoveanu, comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu.
Printre măsurile impuse primăriilor se află: salubrizarea zonelor identificate, astfel încât să nu se pună în pericol sănătatea populației și fără a dăuna mediului; interzicerea abandonării deșeurilor și eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate și interzicerea incendierii deșeurilor pe toată raza comunelor respective.
„Mai mult decât atât, autoritățile locale trebuie să înștiințeze atât operatorii economici care funcționează pe raza comunelor, cât și gospodăriile, în privința interzicerii eliminării deșeurilor în afara spațiilor autorizate și incendierii acestora, în orice formă”, subliniază comisarul general adjunct.
„Conform OUG nr 92/ 2021, Art.17, alin. 5, litera a, pentru neasigurarea colectării selective pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă, din deșeurile municipale, administrațiile publice locale pot fi sancționate cu sume cuprinse între 5.000 și 15.000 de lei. De asemenea, conform Art. 20, alin 3, 4 și 5, pentru abandonarea deșeurilor, eliminarea deșeurilor în spații neautorizate și incendierea deșeurilor sancțiunile contravenționale sunt cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei, pentru persoane fizice și între 50.000 și 70.000 de lei, pentru persoane juridice,”transmite Garda Națională de Mediu.
Imagine
Sursa foto Garda Na\”ional[ de Mediu

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentGuvernul a aprobat costul standard per elev pentru anul 2022
Articolul următorNumărul 112, apelat cu mai multă responsabilitate în anul 2021