Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomița, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, alături de toate autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, continuă activităţile specifice de prevenire a răspândirii noului CORONAVIRUS, în special prin verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară.
Potrivit polițiștilor în cadrul celor 6 acţiuni desfășurate pe 8 decembrie au fost verificate 12 unităţi economice şi 94 de obiective sau alte locaţii, respectiv domicilii/locații ale persoanelor aflate în carantină/izolare, gări/autogări, terase, parcuri şi alte zone de agrement.
De asemenea, au fost verificate 20 de mijloace de transport în comun şi au fost legitimate 562 de persoane, din care 212 aflate în carantină și 139 aflate în izolare.
Au fost aplicate şi 25 de sancţiuni contravenţionale, cu amendă sau avertisment, din care 23 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi 2 pentru nerespectarea masurilor de carantinare la domiciliu, toate în context COVID-19, în cuantum total de 6.000 de lei.
Foto IPJ Ialomița
Sursa: Realitatea de Ialomita