În aceste zile de sărbătoare la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, cu sprijinul partenerilor instituționali se acționează cu efective mărite pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii Coronavirusului, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.
În aceasta noapte, de Înviere, se ridică restricțiile de circulație, astfel că în intervalul orar 22,00-05,00, cetățenii care doresc sa participe la slujbele religioase se pot deplasa fără a avea aspra lor documente justificative, însă cu respectarea măsurilor de protecție, respectiv portul măștii, astfel încât să acopere nasul și gura și respectarea distanțării fizice inclusiv în zona lăcașurilor de cult și pe timpul oficierii slujbelor religioase.
Protejarea sănătății cetățenilor este prioritară, iar identificarea și aplicarea măsurilor legale în cazul unor activități care ar putea duce la creșterea numărului de infectări este de importanță crucială în această perioadă.
Recomandăm tuturor cetăţenilor ca în minivacanța prilejuită de sărbătorile Pascale să respecte normelor sanitare pentru prevenirea și limitarea răspândirii pandemiei de Covid 19,
În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră!
La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
În mijloacele de transport în comun, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră.
Dacă în această perioadă luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia!
Șoferii sunt sfătuiţi să adopte o conduită preventivă în trafic şi să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
Inspectoratulde Poliție Județean Ialomița va urează Sărbători fericite!
Sursa: Realitatea de Ialomita