Cinci bărbați au fost reținuți de polițiști, la scurt timp după ce au tîlhărit un bărbat în municipiul Slobozia. În cursul zilei de astăzi vor fi prezentate instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Buzău, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic pe raza municipiului Slobozia de mai multe persoane, care i-ar fi luat și telefonul mobil.

Potrivit polițiștilor persoanele implicate s-au întâlnit pe raza municipiului Slobozia pentru a semna niște acte la un birou notarial, și pe fondul unor neînțelegeri ar izbucnit un conflict spontan, în urma căruia cinci bărbați cu vârste cuprinse  între 21 și 59 de ani ar fi încercat să îl introducă cu forța într-un autoturism, unde l-ar fi lovit și deposedat de telefonul mobil. 

Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale, aceasta prezentându-se la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.

Polițiștii i-au identificat la scurt timp pe agresori, fiind reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomița.

În cursul zilei de astăzi  vor fi prezentați instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tentativă la lipsire de libertate”, „lovirea sau alte violențe” și „furt”, în vederea documentării întregii activități infracționale.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentCHECK-IN. Cum poate plăti angajatorul școala copilului
Articolul următorSTUDIU – Formele severe ale infecției cu Sars-Cov-2 ar putea fi cauzate de o predispoziție genetică