Monica Dajbog a declarat că până la ora 15:00 au fost înregistrate 101 sesizări legate de posibile fapte ilegale în procesul electoral de duminică. Cel puțin 30 dintre acestea nu s-au confirmat. Până la ora menționată, polițiștii au dat amenzi de 85.000 de lei, în creștere cu 70.000 față de raportarea de la 12:00 și au deschis zece dosare cu privire la infracțiuni electorale. Purtătorul de cuvânt al M.A.I. a transmis însă că, până la ora respectivă, nu s-au înregistrat incidente deosebite din punct de vedere al ordinii publice, relatează realitatea.net

Dajbog a amintit că au fost sesizate și mai multe cazuri de continuare a propagandei electorale prin intermediul rețelelor de socializare, faptă care se amendează cu sume între 4.500 și 10.000 de lei.

Trei alegători au fost sancționați după ce și-au fotografiat buletiul de vot în cabina de votare.

În cele opt ore de la deschiderea secțiilor de vot, au fost date 33 de sancțiuni contravenționale, 11 avertismente scrise și amenzi în valoare totală de 85.000 de lei

În Botoșani, polițiștii au fost sesizați că primarul unei localități distribuie diverse pachete alegătorilor. Se fac cercetări.

În Cluj, două persoane sunt cercetate pentru fraudă după ce ar fi votat fără să aibă acest drept.

În București, polițiștii fac cercetări în urma unor acuzații de fraudă la trei secții de vot, unde ar fi fost semnate în alb procese-verbale.

În Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Hunedoara că nu a fost lăsat să voteze. În urma cercetărilor s-a constat că acesta nu avea reședința în județuul respectiv, deci nici drept de vot. Acesta a fost sancționat cu avertisment scris pentru alertarea falsă a autorităților.

În Suceava, președintele unei secții de votare a sesizat poliția după ce un alegător l-a bruscat și i-a înjurat pe membrii comisiei. Bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei pentru turlburarea ordinii publice în secția de vot.

În zona unui local de vot din București, o persoană a tulburat ordinea publică, dându-și și masca de protecție jos. Aceasta a primit o amendă de 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție și cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice.

Tot în București, în urma unei sesizări care semnala că în apropierea unei secții din Sectorul 2 este parcat un autoturism pe care era afișată sigla unui partid politic, polițișții au confirmat în urma verificărilor acuzația. Posesorul autoturismului a fost amendat cu 4.500 de lei.

O persoană din Pașcani a fost amendată cu 10.000 de lei pentru continuarea propagandei electorale și cu 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei, după ce a intrat într-o secție de votare cu materiale electorale.

În Vâlcea, un bărbat a fost amendat cu 3.500 de lei pentru tulburarea ordinii publice și nerespectarea măsurilor de protecție împotriva Covid-19. Bărbatul a mers la secție fără mască și, când i-a fost oferită una, a devenit recalcitrant.

Articolul precedentPeste 43.714 de ialomițeni au votat până la ora 16.00
Articolul următorFetești. Dosar penal pentru coruperea alegătorilor cu alimente