Minaur Baia Mare s-a impus pe propriul teren cu 28 – 25 după un final de partidă în care HCM Slobozia a avut 12 minute fără gol marcat.
HCM Slobozia pierde și la Baia Mare și se afundă în subsolul clasamentului. Distanța față de locul 10, ultimul fără grijile retrogradării, este de 8 puncte, în condițiile în care SCM Craiova are și un meci mai puțin disputat.
Oaspetele au început prost meciul și au avut în debut aproape opt minute fără gol marcat, perioadă în care Minaur Baia Mare și-a procurat un avans de cinci goluri în primul sfert de oră al meciului.
Obligate să tragă tare pentru a nu primi o corecție rușionasă, fetele lui Gheorghe Covaciu au strâns rândurile și au jucat mai atent pe faza defensivă.
Inspirate pe semicercul advers și cu execuții sigure și eficiente, HCM Slobozia are nu mai puțin de nouă atacuri consecutive încheiate cu gol marcat.
La odihnă apar speranțele într-un rezultat pozitiv pentru echipa aflată în mare foame de puncte: 24 – 23 pentru Minaur Baia Mare.
Alimentate cu optimism, handbalistele echipei din Bărăgan se țin scai de gazde cu o apărare exactă și în minutul 47 pe tabelă cele două echipe sunt despărțite de un singur gol: 24 – 23 pentru Minaur Baia Mare.
A fost ultimul moment în care HCM Slobozia a mai contat pe teren, gazdele au forțat, poarta lor a ținut perfect, apărarea a fost impecabilă și oaspetele au nevoie de 12 minute pentru a marca un gol.
Prea puțin și prea târziu pentru a câștiga ceva dintr-o deplasare de câteva sute de kilometri: Minaur Baia Mare – HCM Slobozia 28 – 25.