De mai bine de 4 ani, o mamă și fetița ei în vârstă de 5 ani trăiesc o dramă cumplită. Hăituite de tatăl iordanian, lăsate de izbeliște de instituțiile statului, mama și fiica nu-și găsesc liniștea. Fetița este împinsă de Direcția pentru Protecția Copilului în brațele tatălui violent împotriva căruia mama a formulat mai multe plângeri penale.
În episodul trecut am arătat cum mama a încercat să-și protejeze fetița de abuzurile tatălui apelând la poliție și Parchet. Deși în dosarul penal 594/P/2017 s-a început urmărirea penală in rem, tatăl nu este de găsit iar poliția pare că a depus armele. Revenită acasă, la Țăndărei, mama se adresează Judecătoriei Fetești și cere sprijin de la Direcția de Protecție a Copilului.
Deși consiliată de niște avocați, femeia cere un ordin de restricție atât pentru ea și copilul ei cât și pentru părinți. Tatăl reacționează și el și face mai multe plângeri penale împotriva mamei, care refuză să-i mai dea fetița. Ce păcat că polițiștii din Timiș n-au fost pe fază la niciuna dintre vizitele tatălui! L-ar fi putut umfla și conduce la audieri. Polițiștii ialomițeni sesizați de cetățeanul iordanian nici nu au vrut să audă că acesta este căutat într-un dosar de agresiune în care s-a început urmărirea penală. Asta e România!
Un ordin de restricție cu recomandări
Procesul intentat de mamă la Judecătoria Fetești se finalizează în iunie 2018. Pe baza raportului de evaluare întocmit de Direcția de Protecție a Copilului instanța emite un ordin de protecție care cuprinde și ….. recomandări.
Raționamentele contorsionate ale instanței sunt contradictorii și influențate de presupuneri care mai de care mai năstrușnice:
Instanța constată însă că minora este sub efectul unei traume ale cărei cauze sunt neprobate în cauză (ce tip de logică trădează o asemenea formulare ineptă?)
Câteva rânduri mai jos instanța se schimbă la idei:
Așadar, din probele administrate instanța constată că în cauză există o traumă a minorului iar continuarea programului de vizită cu luarea minorei de către pârât prezintă un pericol pentru aceasta de natură psihologică (de remarcat și aici topica devastatoare!).
În ciuda acestor divagații fără cap și fără coadă, inacceptabile pentru o motivare a unei hotărâri judecătorești, instanța de la Judecătoria Fetești emite un ordin de protecție prin care interzice tatălui să rămână singur cu minora, impunând de asemenea prezența tatălui sau a psihologului la contactul cu aceasta.
De asemenea instanța stabilește ca minora să urmeze un program de psihoterapie care să stabilească exact care sunt cauzele traumelor suferite de minoră, urmând ca pe baza concluziilor expertului psiholog să se modifice, eventual, programul de vizite.
Urmând aceste recomandări, mama se supune și merge cu fetița la consilierea oferită de Direcția de Protecție a Copilului. Ialomița. Și calvarul reîncepe, de data asta sub „îndrumarea” psihologului.
Traumă asistată
Instanța de judecată a stabilit că acest program de consiliere era menit să ajute la descoperirea cauzelor traumei și la îndepărtarea acestora, De asemenea, judecătorul a precizat că în funcție de concluziile raportului urma să fie analizată posibilitatea ca programul de vizite al tatălui să fie modificat dacă se constata că prezența lui este cauza traumelor fetiței.
Ceea ce relatează mama despre desfășurarea ședințelor, relatări susținute de înregistrări audio, arată că psihologul Direcției de Protecție a Copilului a procedat exact pe dos.
Deși a observat că fetița refuză să rămână doar cu tatăl și să se joace cu el, psihologul a forțat apropierea, a trimis mama la „toaletă” și a lăsat copilul doar cu tatăl, fapt interzis expres de dispozițiile ordinului de protecție. Mama relatează:
…. psihologul se adresează mamei doar pentru a-i impune din nou să părăsească încăperea. Aceasta acțiune generează micuței o stare negativă accentuată, în care aceasta plânge disperată, implorând să nu o facă pe mama să plece.
Observând consecința acțiunii dânsei, aceasta spune ca fetița “este foarte schimbată de la ultima întâlnire…….de ce te-ai schimbat așa, te-a învățat cineva?”………Dacă nu reușim să facem nimic, o să menționam în raport, pentru ca nu ne ajutați cu nimic” – amenințarea primita de către mamă din partea psihologului.
La o noua ședința desfășurata în cadrul DGASPC…., 5 zile mai târziu doar, deși copilul refuză categoric sa se joace cu tatăl, în mod surprinzător, din nou, minora este forțată spunându-i-se ca așa “trebuie”.
Mai mult decât atât, fetița văzând modul la care au ales să se comporte persoanele de aici, nu mai vrea nici sa se dea jos din brațele mamei (lucru care nu s-a întâmplat când a participat la ședințe doar cu mama, atunci fetița plimbând-se și jucând-se liber prin toata încăperea).
De asemenea, în cadrul aceleași ședințe, micuța este în continuare chinuită cu întrebări de genul: “de ce te-ai schimbat așa? te-a învățat cineva? se supără mami pe tine?” , acest tratament, de protejare, făcând-o pe micuță să plângă, din nou.
Nu știu de ce, nici acum, psihologul începe să arunce acuzații de genul: “doamna, i-ați dat ceva copilului?”. Îndrăznesc totuși să întreb ce i se pare ciudat, pentru ca dansa știe foarte bine situația cât și modul de manifestare a copilului în prezența tatălui ori atunci când se discută despre acesta.
Mai mult decât atât, o invit pe doamna psiholog să mergem să i se recolteze fetiței analize de sânge, pentru clarificarea situației. Nu dă curs propunerii mele, iar replica acesteia este: “Așa nu a fost niciodată de când vine în cabinet.” ……. ???? !!!!
Ședința de evaluare continua, în aceeași maniera, inducându-i-se fetiței noi mesaje subliminale și distorsionând-i-se realitatea în același timp, prin următoarele afirmații: “mama este de acord ca tu să te duci cu tati, că mama se bucură tare de tot, mama e fericită, când te vede cu tata”.
Mai mult chiar, doamna psiholog o obliga pe mama să spună ca: este fericită când fetița sta cu tatăl. Atunci, eu, mama spun fetiței ca eu sunt de acord doar cu ce vrea ea sa facă, moment în care, mi se retează cuvintele: “NU AȘA!“
Pusă în fața acestui tratament de către „specialiștii” de la Direcția de Protecție a Copilului, mama a refuzat, după 4 ședințe, să mai supună copilul la astfel de traume orchestrate de psiholog.
Lipsită de soluții și de sprijin, ea s-a adresat organelor de cercetare penală cărora le-a cerut să cerceteze comportamentul psihologului și al șefilor instituției care ar fi trebuit să-i protejeze copilul.
De asemenea, mama a mai făcut o plângere penală împotriva tatălui și speră că, poate, polițiștii din Ialomița vor reuși să dea de individ și să-l audieze, ceea ce poliția din Timiș nu reușește de mai bine de un an.
În vreme ce mama bate la uși închise, oamenii de la Direcția de Protecție a Copilului acționează și ei după cum îi duce capul. Manevre de intimidare a mamei, minciuni oferite jurnaliștilor interesați, sfaturi dezinteresate pentru tată să acționeze în instanță ziarele care au îndrăznit să prezinte versiunea mamei cu privire la scandal.
Pe lângă toate aceste demersuri subterane, oamenii Direcției sugerează, mai cu perdea sau chiar direct, că mama ar fi „plecată de acasă” și că nu știe ce vorbește.
Nu este singurul caz în care Direcția de Protecție a Copilului acționează tocmai pe dos față de scopul ei și contrar atribuțiilor conferite de lege. Despre astfel de cazuri vom vorbi într-un articol viitor. Ca și despre modul în care Consiliul Județean Ialomița protejează pepiniera de tip PCR de la Direcția de Protecție a Copilului.
