Jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentele ce vor avea loc în spațiul public pe timpul minivacanței de Revelion

 Vineri, 30 decembrie a.c., începând cu ora 18.00, în Piața Revoluției din Slobozia, la evenimentul artistic ,,Remember Disco Ring”.

 Sâmbătă, 31 decembrie,

– la Slobozia, începând cu ora 21.00, în Slobozia la spectacolul artistic și focul de artificii organizate în Piața Revoluției;

– la Urziceni și Amara, la focurile de artificii organizate cu ocazia Revelionului.

Duminică, 01 ianuarie 2023, la parohiile locale, la manifestările religioase ocazionate de sărbătoarea ,,Sfântul Vasile”.

Pentru că în această perioadă materialele pirotehnice sunt tot mai des folosite,jandarmii atrag atențial că, cei mai expuși la aceste pericole sunt copiii, dar incidentele pot apărea și în cazul adulților. Materialele pirotehnice pot avea efecte negative și asupra animalelor sau bunurilor dumneavoastră!

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă!

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului infracțional și contravențional, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise și aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentPolițiștii ialomițeni la datorie de Revelion. Vor fi cu ochii pe piromani, dar și pe șoferii băuți sau drogați
Articolul următorBig Brother pe șoselele din România – Iohannis a aprobat legea