Statul Major al Forțelor Navale organizează, în perioada 4-15 august, în orașele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și București, o serie de activități dedicate Zilei Marinei Române. Anul acesta, activitățile se vor desfășura, atât în mediul online, cât și cu participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Săptămâna Spiritualității Marinărești începe luni, 9 august, când va fi lansată, pe canalul TVR 1, noua carte de vizită (video) a Forțelor Navale Române. În aceeași zi, la VIVO Mall Constanța va fi prezentată o expoziție de pictură și de fotografie cu tematică marină (expun: Alexandru Ghinea și Marcel Almăjanu), iar la Brăila Mall militarii fluviali vor organiza expoziții de navomodele, instrumente de lucru pe hărțile de navigație și echipamente militare specifice infanteriei marine, ateliere interactive de noduri marinărești și lucrări de matelotaj.

Marți, 10 august, vor fi lansate două noi proiecte de responsabilitate socială, în care sunt implicați marinarii militari, respectiv „Lumea de sub navă”, în colaborare cu Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Filiala Constanța, și „Decada Oceanului Planetar, 2021 – 2030”, în colaborare cu Comisia Națională a României pentru UNESCO.

Vineri, 13 august, patru nave militare românești și o navă militară turcească vor ocupa dispozitivul fix din fața clădirii Comandamentului Flotei, de pe faleza din Constanța. Acestea vor arbora pavilionul, geacul, marele pavoaz și pavoazul electric în zilele de 14 și 15 august.

Ziua Recunoștinței va fi marcată sâmbătă, 14 august, când vor fi organizate ceremonii de depuneri coroane de flori la Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, pentru a cinsti memoria eroilor marinari. Totodată, la Constanța va fi organizată, în portul militar, o festivitate de acordare a unor embleme, plachete și medalii personalului militar și civil, care a obținut rezultate meritorii în procesul de instrucție din ultimul an.

Anul acesta, porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea vor putea fi vizitate de populația civilă sâmbătă, 14 august, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2. „Ziua Porților Deschise”, în porturile militare, va fi organizată conform următorului program orar: Constanța – orele 09.00-17.00, cu acces pe la Poarta 1 și Poarta 1 bis, până la ora 16.00; Mangalia – orele 09.00-15.00; Brăila – orele 10.00-15.00; Tulcea – orele 10.00-15.00. În cele patru locații, vizitatorii vor avea ocazia să viziteze expozițiile de tehnică și armament și să interacționeze cu marinarii militari și cu reprezentanții instituțiilor de învățământ militar de marină.

Nu vor lipsi de la ediția din acest an a sărbătorii tuturor marinarilor, militari și civili, concertele susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale. Reprezentațiile vor fi accesibile publicului larg și se vor desfășura pe Faleza Cazinoului din Constanța, duminică, 8 august, orele 19.00 – 20.00, respectiv vineri, 13 august, orele 19.00 – 20.00.

Duminică, 15 august, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, va fi organizată o ceremonie, în portul militar Constanța, în intervalul orar 10.00-11.00, în cadrul căreia va fi citit ordinul comun al miniștrilor apărării naționale, transporturilor și administrației și internelor, după care vor fi acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” și Direcției Hidrografice Maritime. Navele aflate pe mare, în dispozitivul din fața clădirii Comandamentului Flotei, vor executa o defilare navală pe itinerariul Constanța – Midia și retur; o formație de aeronave, formată din trei elicoptere Puma și patru avioane F-16 românești, precum și două avioane Typhoon britanice și un avion Poseidon (P-8) american, va survola dispozitivul de nave și portul militar Constanța, în jurul orei 11.00. Ziua se va încheia cu retragerea cu torțe, la ora 20.30, pe traseul Cazino – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu, precum și cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Municipiului Constanța.

Pe pagina de Facebook a Forțelor Navale Române va fi publicată o serie de materiale video, intitulată „Lecția de Istorie: Marina Militară Română modernă, 1860 – 2021”, pentru a aduce în atenția publicului aspectele importante ale evoluției Forțelor Navale Române, și vor fi lansate concursurile tematice „Marea în culori”, „Ce fac Forțele Navale pentru tine?”, „Cadet în Forțele Navale” și „Vreau să fiu marinar!”. Alte două proiecte, dedicate celor care au ales să servească Patria în uniforma de marinar, „Oamenii din spatele uniformei de Marină” și „Portret de marinar, schimb de generații”, vor fi accesibile publicului larg în mediul online.

 IMPORTANT!

Persoanele (cu vârsta minimă de 12 ani) care doresc să participe la activitățile organizate în porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea trebuie să prezinte, pe hârtie sau în format electronic, unul dintre următoarele documente:

  • rezultatul negativ al unui test PCR/antigen pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înainte; 
  • dovada vaccinării, cu un vaccin autorizat pentru COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la a doua doză sau de la doza unică;
  • un document eliberat de un laborator autorizat sau un certificat medical care să ateste faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată cu COVID-19, într-un interval cuprins între 30 și 180

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentLeo Messi pleacă de la Barcelona! Anunţul oficial făcut de clubul spaniol
Articolul următorBulgaria se pregătește să instituie noi restricții. Controale suplimentare în zonele turistice și cele de tranzit