Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 11.00, pe stadionul Ștefan Vrăbioru din Ianca, Viitorul Ianca a întâlnit pe Recolta Gheorghe Doja într-u nou meci amical. Meciul s-a terminat cu victoria echipei din Ianca cu scorul de 5-3 (2-1).

Recolta Gheorghe Doja a deschis scorul în minutul 11, dintr-un penalty transformat de Adrian Răduca și obținut în urma unei neglijențe a lui Moroianu în careul de 16 metri. După primirea golului Viitorul Ianca a început să preseze și să facă un presing avansat și au ratat o ocazie mare de egalare prin Ciucureanu, după o centrare din stânga a lui Băluță, dar a scos portarul. În minutul 24 Dima a recuperat bine în terenul advers și i-a trimis un pas filtrant lui Coman, care a înscris pentru 1-1. În minutul 25 gazdele au recuperat mingea la mijlocul terenului, mingea s-a dus în lateral și după o combinație în trei, Dima-Petrache-Coman, ultimul a marcat golul de 2-1. 

În repriza a doua viitorul ianca a dominat și a avut o posesie destul de bună și au mai înscris de 3 ori. În minutul 73 Mucuță a recuperat la 25 de metri și a intrat în careu unde a fost faultat. Penaty-ul a fost executat de Dima și a marcat pentru 3-1. În minutul 80, la o acțiune de contraatac a lui Petrache, în banda dreaptă, așutat de la 18 metri, la colțul lung, 4-1.  

Jucătorii de la Ianca s-au relaxat și la o fază fixă din lateral, mingea a ajuns în careul mic unde un fundaș al gazdelor a faultat. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Adrian Răduca, care a marcat pentru 4-2, în minutul 86. În minutul 88, la o lovitură liberă a oaspeților, mingea a fost trimisă peste zid, Vlăsie a respins în față, dar niciun jucător al gazdelor nu a urmărit și Vlăduț Popescu a trimis în poartă, 4-3. În minutul 90+3 Șoptică a recuperat o minge la 25 de metri de poarta adversă, a intrat spre centru și a șutat cu piciorul drept, la rădăcina barei și meciul s-a terminat cu scorul de 5-3. 

Viitorul Ianca: A. Mihai (min. 78 Vlasie) – Iordache (min. 82 Chircă), D. Popa (min. 87 I. Comșa), Moroianu, L. Coteț (min. 78 Ciochină) – C. Chivu (min. 82 Cozman), M. Dima (min. 82 Ad. Postolea), Petrache (min. 87 R. Șoptică), Ciucureanu (min. 57 D. Mucuță), R. Băluță (min. 78 Gherghișan) – M. Coman (min. 78 Păvălache). Antrenor: Viorel Tănase.

Recolta Gheorghe Doja: Oprea Relu – Petre Mihail, Lungu Geordano, Chebac Alexandu, Andrei Radu – Alexe Ionut, Barabaș Andrei, Țicu David, Răduca Adrian, Drăgan Ionuț – Năstase Mihăiță. Au mai jucat: Anton Costin, Popescu Vlăduț, Comsa Andrei și Toma Valentin. 

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentÎncă două țări au renunțat la „ora de vară”. Românii vor da ceasurile înainte cu o oră în luna Martie
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET