La 2 ani și jumătate de la ultimele alegeri parlamentare, sunt încă mulți aleși are nu s-au făcut remarcați prin activitatea lor. Unii dintre ei însă, ies în evidență prin averi fabuloase. Dar deși dețin milioane de metri pătrați de teren, deputații nu apar în topurile de specialitate care măsoară averea oamenilor de afaceri români, potrivit celor de la Fanatik.

Iar un prim exemplu ar fi Dumitrița Gliga de la PSD. Deputata de la Mureș deține 700.000 de metri pătrați de teren agricol, adică 70 de hectare. În declarația ei de avere apar nu mai puțin de 20 de terenuri în județele Mureș și Harghita, potrivit fanatik.ro. Ea mai are în proprietate și un hectar și jumătate în intravilan, 2 hectare de pădure, peste 2.300 de metri pătrați de luciu apă și peste 4 hectare de teren extravilan. Iar pe lângă toate acestea, deputata deține și 2 case, de 350 respectiv 207 metri pătrați.

Nicu Niță, tot din rândul deputaților PSD, deține 7 terenuri în județul Brăila, Constanța și Brașov care totalizează peste 1,3 milioane de metri pătrați. La acestea se adaugă: 2 case de locuit, una dintre ele având aproape 900 de metri pătrați, 2 case de vacanță în Eforie Nord și în Predeal, și spații comerciale întinse pe mai bine de 10 mii de metri pătrați.

Rămânem la PSD, la cel mai avut deputat din întregul Parlament. Marian Țachianu deține 12 terenuri agricole în suprafață totală de 150 de hectare, adică peste un milion și jumătate de metri pătrați. Țachianu mai are în proprietate alte 16 terenuri intravilane, adică un total de 54 hectare și 2,2 hectare de pădure. Parlamentarul se bucură și de o casă de aproape 600 de metri pătrați în localitatea Braniştea, judeţul Dâmbovița.

 
Articolul precedentVunk, Cargo și Voltaj urcă pe scena Festivalului de la Enisala
Articolul următorDOCUMENT-BOMBĂ din dosarul cu prejudiciu de un miliard de lei – Unde au fost sifonați banii de la ROMPREST