Un bărbat, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un scandal uriaș la bordul unei aeronave care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă. A fost nevoie de intervenţia Poliţiei de Frontieră.
Bărbatul, de cetățenie română, în vârstă de 32 de ani, a adus injurii la adresa echipajului şi pasagerilor aflaţi într-o aeronavă Blue Air care efectuase zborul Lyon – Bucureşti, marţi, pe 14 iunie.
Acesta a fost preluat de la aeronavă de către poliţia de frontieră din aeroport, iar în momentul legitimării a devenit recalcitrant și a fost imobilizat și încătușat.
Protagonistul a fost sancționat contravențional cu suma de 4.000 lei pentru ” săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau verbală asupra unei persoane aflate în perimetrul unui aeroport”.
Polițiștii de frontieră se confruntă zilnic cu situații similare, fiind nevoiți să intervină pentru restabilirea ordinii și liniștii în zona aeroportului, precizează Sindicatul Europol.