În apropiere de Capitală există o comună în care doar 1% din populație s-a vaccinat. Adica, 30 din totalul de 8 mii de locuitori. Vorbim de comuna Bărbulești, din județul Ialomița, aflată la 60 de kilometri de București. În frunte cu primarul, oamenii refuză vaccinul și spun că au imunitate din cer., sctie realitatea.net

După nici o oră de mers din București ajungem în satul Bărbulești. Aici, campania de vaccinare nu are nicio șansă. Aici, în comuna Bărbulești, din județul Ialomița, 99% dintre localnici nu vor să se vaccineze, nici edilul nu s-a imunizat. Din aproximativ 8.000 de locuitori, puțin peste 30 au acceptat vaccinul.

De dimineață, în fața primăriei e zarvă mare. Întrebați de ce nu se imunizează, localnicii spun că nu au încredere în vaccin.

Oamenii sunt speriați de teoriile conspirației. În jurul orei 11, pe telefoanele celor din localitate, inclusiv pe ale noastre, vine un mesaj Ro Alert. Direcția de Sănătate Publică atrage atenția asupra numărului de cazuri.

Deși am încercat să luăm legătura cu primarul localității, edilul nu a fost de găsit. Ni s-a spus că în birou sunt… musafiri.

Nici medicii care vin în localitate nu i-au convins pe oameni. Oficial, în comună sunt raportate 11 infectări în prezent, adică o rată de 1,3 cazuri la mie.

Culmea, la câțiva kilometri de comuna cu cea mai mică rată de vaccinare din țară se află localitatea cu cea mai mare rată de infectare. În Moldoveni, incidența a ajuns la 27 de cazuri la mia de locuitori. 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentFlorin Cîțu, gata să fie din nou premier. Condiția pusă USR pentru refacerea coaliției
Articolul următorIa pastila SRS: Festivalul democrației