Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, promite pietruiri, asfaltări şi trotuare în tot judeţul. (FOTO: pagină facebook Victor Moraru Official)

Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, a anunţat că un proiect important în anul 2019 pentru bugetul judeţean va fi realizarea de trotuare în localităţile tranzitate de drumuri judeţene. Suma prevăzută nu acoperă decât vreo două-trei studii şi cel mult un proiect.

Pe lista de investiţii judeţene în anul 2019 şi-a făcut loc un proiect ambiţios al preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa: trotuare pe cel puţin 100 kilometri lungime măcar de-o parte a sectoarelor de drumuri judeţene din interiorul localităţilor.

„Un program pe care-l iniţiem anul acesta este acela de realizare a trotuarelor aferente drumurilor judeţene ce străbat intravilanul localităţilor din judeţul Ialomiţa.”, a anunţat cu mândrie Victor Moraru.

Ideea de-a dreptul spectaculoasă având în vedere aspectul jalnic al majorităţii satelor ialomiţene are darul de a îmbăta cu apă rece un electorat agasat de atâtea promisiuni care mai de care mai năstruşnice.

Bani doar pentru studii în 2019, fonduri pentru lucrări la alegerile locale din 2020

Bugetul pentru cei 100 kilometri de trotuare este de-a dreptul „spectaculos”. În total, în 2019 sunt alocate fonduri de 78.000 lei pentru proiectare şi asistenţă tehnică, elaborare studiu de fezabilitate, elaborare proiect tehnic, documentaţii şi avize, niciun şfanţ pentru execuţie.

Preşedintele Consiliului Judeţean nu a putut explica nici care vor fi criteriile prin care se vor alege localităţile unde instituţia judeţeană va aloca fonduri pentru trotuare.

„Executăm la acest moment studiile, după care se scoate la licitaţie achiziţia proiectului tehnic şi a execuţiei. Este posibil ca anul acesta să nu înceapă lucrările pentru că nu sunt finalizate toate aceste studii. Să nu aveţi nicio emoţie, noi avem banii suficienţi pentru începerea acestor trotuare.”, s-a arătat iritat Victor Moraru.

După calculele lui Victor Moraru, cel mai probabil primul metru de trotuar va fi dat în folosinţa trecătorilor din mediul rural în primăvara anului 2020. Adică exact în campania electorală pentru alegerile locale şi pentru Consiliul Judeţean Ialomiţa, instituţie pe care o conduce.

Proiectul trotuarelor nu este singura idee trăsnită a şefului Consiliului Judeţean Ialomiţa. La propunerea sa consilierii au aprobat alocarea a 2 milioane lei pentru stimularea naşterilor.

Pentru fiecare prim născut o familie va primi 2000 lei iar pentru al doilea copil suma creşte la 2.500 lei. Fondurile nu ajung decât pentru mai puţin de 900 naşteri şi în condiţiile în care media de naşteri sare de o mie pe an în Ialomiţa vor exista familii care nu vor primi „premiul” oferit de Victor Moraru din bugetul judeţean.