cof

Primăria Slobozia va încasa impozite majorate cu 500% pentru şase clădiri din municipiul reşedinţă de judeţ ce au fost lăsate de izbelişte de proprietari. Municipalitatea ameninţă că acesta este doar începutul şi că supra-impozitarea va continua.

Două clădiri deţinute de societăţi comerciale din alte localităţi şi patru locuinţe cu statut de imobile de locuit sunt primele clădiri ce vor fi impozitate din 2019 cu valori de cinci ori mai mari decât cele actuale. Decizia vine după ce s-a constatat că proprietarii şi-au abandonat clădirile iar acestea au în prezent o stare tehnică de imobil neîngrijit.

La doi ani după ce a fost înfiinţată, Comisia de identificare a clădirilor şi terenurilor neîngrijite situate în intravilanul municipiului Slobozia a înaintat primarului Adrian Mocioniu opt propuneri individuale în vederea promovării unor hotărâri de Consiliu Local prin care să se aprobe majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri şi/sau terenuri neîngrijite.

Dintre acestea şase fac deja obiectul unor documentaţii de aprobare, proprietarii având de ales întrea a achita de cinci ori impozitele sau de a-şi curăţa proprietăţile lăsate în paragină. Conform unui regulament local, pot fi supuse supra-impozitării clădirile aflate într-o stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, cu faţade nereparate/necurăţate/netencuite/nezugrăvite, cu ferestre sparte. Terenurile pasibile de sancţiunea administrativă sunt cele acoperite cu buruieni, părăsite, insalubre, fără o împrejumuire corespunzătoare ori cu garduri rupte.

 

 

 

 

Articolul precedentHCM Slobozia şi-a spulberat adversarele şi a luat Cupa
Articolul următorTrei goluri, trei puncte şi locul 3 pentru Unirea Slobozia