Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat, vineri seara, la Realitatea PLUS că la AstraZeneca sunt de 4-5 ori mai multe reacții adverse comparativ cu celelate tipuri de vaccin, deoarece e o altă tehnologie de vaccin.

„În ultimele 24 de ore, sunt aproximativ 6000 de persoane care s-au programat în centre unde sunt distribuite vaccinurile de la AstraZeneca. Activitatea de vaccinare, cel puțin în cursul acestei zile, a decurs absolut fără nicio problemă. EMA a făcut precizări cât se poate de clare în urmă cu o zi prin care a menționat că nu există indicii care să arate o relație de cauzalitate între apariția acelor evenimente adverse și trombo-embolice și vaccinarea cu acest tip de vaccin. De altfel, au fost făcute analize pe circa 10.000.000 de persoane, atât în spațiul Uniunii Europene cât și în Marea Britanie, iar efectele fatale trombo-embolice înregistrate au o secvență mult sub cea înregistrată la persoanele nevaccinate.

În acest moment, nu se stabilește o relație de cauzalitate între vaccin, vaccinarea împotriva covid 19 cu vaccinul de la compania AstraZeneca indiferent de tipul de lot folosit, indiferent de grupa de vârstă, de genul persoanelor sau de țara în care au fost administrate aceste vaccinuri. Mai mult, au fost făcute analize de calitate pe cele două loturi. Au fost reevaluate criteriile de calitate pentru lotul austriac și cel italian, care a fost recepționat și în România în prima tranșă de aproximativ 81.000 de doze fără să fie vreo problemă identificată în ceea ce privește calitatea”, a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Referitor la faptul că 9000 de persoane și-au anulat vaccinarea, Valeriu Gheorghiță a explicat: „Vă spun că lucrurile sunt în dinamică. Noi ne uităm la numărul de locuri, el se menține constant. Există această dinamică între persoane care își anulează programarea și persoane care se programează în aceste centre de vaccinare.

Nu luăm în calcul suspendarea vaccinării cu serul AstraZenca. Deciziile au nevoie să fie fundamentate din punct de vedere științific. Deciziile noastre se bazează pe recomandările Agenției Europene a Medicamentului. Cred că este organismul internațional cel mai în măsură să recomande și să certifice dacă apar anumite semnale care sunt îngrijorătoare. La acest moment, repet, experții EMA și cei ai OMS au recomandat continuarea vaccinării cu vaccinul de la Astrazeneca indiferent de tipul de lot despre care vorbim. Fiecare țară decide în nume propriu strategia pe care o adoptă. Chiar țările care au decis să sisteze temporat, fie pentru un lot fie cu toate vaccinurile, au menționat că nu au o dovadă a relației de cauzalitate”.

„Sunt persoane care nu dezvoltă reacții adverse și sunt persoane care dezvoltă, însă vorbim de reacții comune, reacții obișnuite, minore, care sunt caracterizate, într-adevăr, de cele mai multe ori, prin durere, disconfort la locul de administare, febră, dureri musculare, dureri de cap care au o durată medie de persistență de circa 1-2 zile.

Sunt, într-adevăr, mai frecvent raportate reacțiie adverse la AstraZeneca, s-a încercat o facilitare de raportare la reacțiile adverse. E o creștere de reacții adverse la toate cele trei tipuri de vaccin. La AstraZeneca sunt de 4-5 ori mai multe reacții adverse comparativ cu celelate tipuri de vaccin. E o altă tehnologie de vaccin.

Reacțiile la AstraZeneca după a doua doză sunt mult mai rare decât după prima doză. Încurajez prezentarea la rapel”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Articolul precedentAdolescentă rănită grav într-un accident rutier în Slobozia
Articolul următorCompania AstraZeneca, prima explicație oficială în controversa loturilor suspecte: „NU există nicio probă a unui risc agravat de formare a unor cheaguri de sânge”