Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că vaccinarea antigripală în România s-ar putea face în farmacii chiar din acest sezon. 

„Nu se poate face dintr-o dată, trebuie să existe o instruire specifică a farmaciştilor sau a acelora care fac acest lucru. Am avut discuţii cu universităţile de medicină şi farmacie încât în curicula de pregătire a studenților dar și ulterior să existe posibilitatea unei instruiri care să permită dezvoltarea acestor programe de vaccinare în farmacii. Până la urmă este o scurtare a timpilor pe care o persoană ar trebui să îi parcurgă ca să poată fi vaccinată.

Nu se referă la orice tip de vaccin, facem un pilot la vaccinul antigripal, sezonier, şi atunci lucrurile acestea – un exemplu de bună practică – se pot dezvolta şi în România în acest domeniu”, a declarat Alexandru Rafila, întrebat despre proiectul avansat de Ministerul Sănătății.

„Încercăm să vedem dacă putem să facem acest lucru din acest sezon”, a mai explicat Al. Rafila.

Pe site-ul Ministerului Sănătății a fost pus, în transparență decizională, din 28 septembrie, un Ordin de ministru privind vaccinarea antigripală în farmacii. Este vorba de aprobarea organizării și funcționării unui program pilot de vaccinare a populației împotriva gripei sezoniere la nivelul farmaciilor comunitare. VEZI proiectul AICI

Întrebat mai departe dacă vaccinarea ar putea începe chiar din acest sezon, ministrul Sănătăţii a explicat: „Încercăm să vedem dacă putem să facem acest lucru. Trebuie să fim siguri că există suficientă informare pentru cei care practică această vaccinare în farmacie şi pregătire”.

Articolul precedent24 hectare de miriște de porumb incendiate intenționat
Articolul următorCod Galben de averse și descărcări electrice pentru județele Ialomița și Călărași