Trei ialomițeni au fost urmăriți de polițiști după ce au furat o mașină din București. Trio-ul a fost prins abia când au ajuns în județul Călărași.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați de către Direcția Generală a Poliției Municipiului București cu privire faptul că un autoturism a fost sustras din sectorul 2 al municipiului București. Imediat au fost alertate echipajele aflate în teren, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au depistat autoturismul și au pornit în urmărire.
De asemenea, în dinamică a fost soliciatat sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
După aproximativ 40 de km, autoturismul a fost blocat în comuna Cuza Vodă, județul Călărași.
În autoturism au fost identificați 3 tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, toți din județul Ialomița. De asemenea, în urma verificării în bazele de date s-a stabilit faptul că bărbatul de la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cei trei au fost duși la sediul sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, urmând a se deplasa o echipă de cercetare din cadrul Serviciului Furturi Auto din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București pentru continuarea cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Calarasi