Meteorologii anunţă un nou val de aer polar pătrunde în România în zilele următoare. Vremea se răceşte, apar lapoviţe şi ninsori. Izolat se va produce polei.

Potrivit ANM, luni, 31 ianuarie, în ţară, vremea se va răci în jumătatea de nord-vest, însă, majoritate valorile termice vor fi în continuare mai mari decât cele climatologic specifice perioadei.  

Pe parcursul zilei vor fi înnorări la munte, precum şi în nord şi nord-vest, unde doar cu totul izolat şi trecător va mai ninge slab, în timp ce în restul zonelor cerul va fi variabil, mai mult senin în sud şi sud-est.  

Începând cu orele după-amiezii, înnorările se vor extinde treptat şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, însă doar pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare, cel mai probabil în nord-vest, centru şi în extremitatea de sud-vest.  

Vântul va continua să sufle puternic în prima parte a intervalului în zona montană înaltă, cu rafale de peste 90-110 km/h spulberând zăpada.  

În restul teritoriului, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale ziua, îndeosebi în sud, centru, est şi în extremitatea de nord-vest, viteze mai mari urmând a se înregistra în nordul Moldovei, temporar peste 55-65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 2 şi 9 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 10 şi 1 grad Celsius. Izolat dimineaţa va fi ceaţă.  

În Bucureşti, anunţă ANM, valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale. Cerul, mai mult senin ziua, va avea înnorări seara şi noaptea. Vântul va sufla în general moderat în prima parte a intervalului, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade Celsius, iar cea minimă de minus 3 – minus 1 grad Celsius.

Marţi, 1 februarie, în ţară, în sud-estul teritoriului valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale specifice începutului de februarie. Cerul va avea înnorări, iar temporar se vor semnala ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare în zonele de munte şi în nord-vest, iar în sud şi sud-est, trecător vor fi precipitaţii mixte.  

Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 1- 8 grade Celsius, iar cele minime, în general, între minus 8- 2 grade Celsius.  

În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, iar mai ales noaptea, probabilitatea pentru precipitaţii slabe mixte va fi în creştere. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de minus 2-0 grade.

Miercuri, 2 februarie, anunţă meteorologii, cerul va avea înnorări şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare în zona de munte, în vestul, nord-vestul şi local în centrul teritoriului, iar pe parcursul zilei, în regiunile sud-estice, pe alocuri vor mai fi precipitaţii mixte. Izolat se va produce polei. Vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă.   

Temperaturile maxime se vor încadra între minus 3 şi 6 grade Celsius, iar cele minime între minus 9 -1 grad Celsius. Pe arii restrânse mai ales spre sfârşitul intervalului se va forma ceaţă.  

În Bucureşti, vremea se va răci uşor faţă de zilele precedente. Cerul va fi mai mult noros pe parcursul zilei când vor mai fi condiţii pentru precipitaţii slabe mixte, apoi va deveni variabil. Temperatura maximă va fi de 3-4 grade Celsius, iar cea minimă de minus 4 – minus 2 grade Celsius.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentAmestecul natural din 3 plante care îţi curăţă plămânii. Şi tu le ai în casă!
Articolul următorAlexandru Rafila: „Vârful valului 5, în perioada 10 – 15 februarie. Se va inversa trendul”