Joi, 7 iulie, pe un bulevard din Arad o persoana de varsta medie a fost oprita si interpelata de un echipaj al politiei locale. La scurt timp, politistii au realizat ca femeia era de fapt un barbat :

„În scurt timp, a rezultat că respectivul, deoarece vorbim despre un bărbat deghizat în femeie, abordase mai multe persoane, cărora le prezentase o recuzită ce indica faptul că ar avea brațul drept recent amputat, sens în care expunea o aparentă hemoragie abundentă, solicitând mila publică.

B.I. din județul Bacău, născut în 1993, și-a prezentat spectacolul mai degrabă macabru în mai multe orașe din România, precum și pe litoral. La Arad sosise dimineața, cu trenul, intenționând să stea câteva zile. Din păcate pentru el, a fost interceptat de polițiștii locali în scurt timp, motiv pentru care, însoțit de aceștia, s-a deplasat înapoi la gară, unde a achiziționat un bilet de tren și a plecat către Timișoara.” a transmis Politia Locala Arad

Înainte de a se despărți de patrula de ordine publică le-a expus instrumentarul: sâni falși din silicon, pungă cu bulion pentru a simula hemoragia și amputarea, batic etc. El a relatat cu mândrie că utilizează și deghizajul în măicuță, titrează Bacău.Net.

Sursa: Realitatea de Bacau

Articolul precedentVIDEO| NEVERSEA ZIUA 1. Alesso și-a sărbătorit ziua de naștere pe mainstage, alături de cei peste 60.000 de fani
Articolul următorApele Române: În marile orașe NU lipsește apa. Orașele mici și comunele, lovite de secetă – Rezerva de apă și restricțiile în CRIZĂ