Caz șocant în județul Neamț. O femeie a născut, acasă, prin cezariană. A fost ajutată de soțul ei și de soacră, iar ustensilele necesare, precum și procedura, le-ar fi cumpărat de pe internet. Pentru că intervenția s-a complicat, iar bărbatul nu a mai putut opri hemoragia, a sunat la 112. Femeia și nou-născutul au fost duși de urgență la spital.
Din fericire, atât mama cât și bebelușul au primit îngrijire la spital și sunt în stare bună.
Familia și-a motivat gestul extrem prin faptul că nu are încredere în medicii din România, potrivit Realitatea Plus. Pe de altă parte, femeia și soțul ei au lucrat ca asistenți medicali în străinătate.
Echipajul de la ambulanță a găsit la fața locului bisturiul, pansamente sterile, pense și alte ustensile necesare unei astfel de intervenții chirurgicale, pe care familia le-ar fi cumpărat de pe Internet, tocmai pentru efectuarea cezarienei, după cum au susținut în fața medicilor.
Tot mai des medicii din România se confruntă cu situațîi în care femeile nasc acasă, în condițiile în care este vorba de riscuri extrem de mari atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș.
Cezariana la domiciliu este o intervenție ilegală în România, din cauza riscurilor pe care le implică atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Femeia era la a cincea naștere. Bebelușul născut acum are 4,7 kg.
Sursa: Realitatea de Neamt