Vineri, 13 iulie, biroul directorului Gabriel Modrea a fost asaltat de către angajații instituției. Potrivit liderului sindicatului SANITAS, Valentin Spătărelu, oamenii sunt nemulţumiţi pentru că au primit salarii diminuate arbitrar. Scandalurile publice din DSP Ialomiţa datează din luna septembrie a anului trecut. Deşi activitatea managerială a lui Gabriel Modrea a făcut obiectul unui control ministerial, acestuia i-a fost prelungit mandatul „până la organizarea concursului”.

Din nou scandal public

Vineri, 13 iulie, 30 din cei 50 de angajați ai DSP Ialomiţa au organizat un protest intern cerând explicații directorul Gabriel Modrea pentru diminuarea arbitrară a salariilor. Conform declarațiilor liderului sindical, Valentin Spătărelu, oamenii sunt nemulțumiți de faptul că salariile au fost calculate diferențiat

. „Angajații sunt nemulțumiți că salariile nu au fost calculate la fel pentru toţi. Ei susţin că la nivelul conducerii şi celor apropiaţi acesteia, salariile au rămas neschimbate, iar pentru majoritatea au fost diminuate fără nici o bază legală. Am încercat să obținem explicații, însă nu le-am primit.” Mai mult decât atât, Gabriel Modrea a interzis accesul mass-media în instituţie, refuzând să facă orice fel de declarații.

Un director conflictual

Războiul dintre Gabriel Modrea şi angajaţi datează din septembrie anul trecut, când acesta a impus primele diminuări salariale. Ulterior, conflictele au degenerat, el fiind înregistrat în timp ce îi spunea uneia dintre angajate: „Eşti oricum proastă din naştere!”

Activitatea sa managerială a făcut obiectul unui control din partea Corpului de Control al Ministerului Sănătății, în urma căruia s-a constat că a folosit ilegal bugetul instituţiei pentru instalarea unei bariere inutile. De asemene,a directorul economic al instituției, Denisa Ionița, a fost acuzată că şi-a însușit ilegal drepturile salariale restante ale angajaților. În pofida acuzațiilor, interimatul lui Gabriel Modrea a fost prelungit „până la organizarea unui concurs”.

Articolul precedentMarți, 31 iulie 2018, termenul limită pentru depunerea Declarației Unice
Articolul următorTârgurile de animale din Ialomiţa se suspendă!