13 victime ale accidentului care a avut loc vineri la intrarea în Pasajul Unirii sunt internate, în prezent, în spitalele din Bucureşti, iar patru dintre acestea vor fi externate în cursul zilei de duminică, a informat Ministerul Sănătăţii.
„În spitalele din București sunt internate în acest moment 13 victime ale accidentului care a avut loc ieri la intrarea în Pasajul Unirii. Toți pacienții sunt stabili și conștienți. Femeia internată în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca a fost detubată, este conștientă și a comunicat cu familia. În urma evaluărilor făcute de medici, s-a decis că 4 dintre cei 13 pacienți vor fi externați în cursul zilei de mâine”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Amintim că accidentul deosebit de grav a avut loc vineri după-amiază, la intrarea în Pasajul Unirii din Capitală. Un autocar cu 48 de pasageri, turiști greci, a fost strivit după ce limitatorul de înălțime de la intrarea în pasaj s-a prăbușit. Plafonul autocarului a fost rupt, mai multe persoane rămânând încarcerate.
Un om a murit, alţi 20, inclusiv copii, sunt răniţi. 12 ambulanțe şi echipaje de la descarcerare au intervenit de urgenţă, iar medicii au resuscitat o victimă la faţa locului.
Autocarul în care se aflau 48 de pasageri din Grecia a fost strivit, practic, de limitatorul de înălţime, instalat la intrarea în Pasajul Unirii. Maşina a agăţat bara metalică cu aparatul de aer condiţionat aflat deasupra.
Martorii cumplitului accident au sărit în ajutor şi au încercat să îi ajute pe cei blocaţi în interiorul autocarului. Mulţi pasageri au ieşit singuri din maşină, însă alţii erau imobilizaţi în scaune, în aşteptarea echipelor de intervenţie de la pompieri.
Pentru unul dintre cei 4 pasageri răniţi grav medicii nu au mai putut face nimic. În ciuda manevrelor de resuscitare de la fața locului, victima nu a supravieţuit.
Pe rând, pasagerii au fost transportaţi la mai multe spitale din Capitală.
Poliţiştii rutieri au rămas la fața locului şi au început o anchetă. Au stabilit că, puţin după ora 13, autocarul cu cei 48 de turişti greci se îndrepta dinspre Bulevardul Tineretului către Piața Universității, ca pasagerii să ajungă la hotelul unde erau cazaţi, în apropiere de centrul Bucureştiului.
S-a stabilit cauza tragediei de la pasajul Unirii. Șoferul de la volanul autocarului cu turiști greci a fost audiat ore în șir, iar autoritățile au stabilit că oboseala acumulată a condus la tragedie. Bărbatul conducea de 16 ore, când a lovit indicatorul de înălțime. Șoferul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost audiat de polițiști și a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Din păcate, acesta nu este singurul incident care s-a produs la Pasajul Unirii după recenta reabilitare. Până acum, mai multe tiruri, autobuze şi autoutilitare au fost implicate în accidente la intrarea în acest pasaj. De fiecare dată autorităţile au precizat că şoferii au ignorat avertismentele semnelor de circulaţie.