Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova, cu 6-2, 6-1, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, pentru care a primit un wild card.

Halep (33 ani, 1.130 WTA) s-a înclinat după numai 63 de minute de joc.

Fostul lider mondial a început promiţător şi a condus cu 1-0 şi 2-1, dar apoi nu a mai reuşit să câştige niciun ghem în primul set (2-6). Halep a părut lipsită de mobilitate, de condiţie fizică şi a avut procentaje slabe la serviciu, cu cel puţin 20 de procente sub adversara sa la punctele cu ambele servicii.

Românca a avut trei şanse de break (consecutive), dar nu a reuşit să fructifice niciuna.

Simona Halep nu o mai întâlnise până acum pe Ana Blinkova (26 ani, 78 WTA), campioana din 2023 de la Transylania Open.

Halep rămâne cu un cec de 2.000 de dolari şi 15 puncte WTA pentru evoluţia sa de a Hong Kong.

Simona Halep a revenit cu o victorie în circuitul profesionist feminin, 6-2, 4-6, 6-4 cu australianca Arina Rodionova (34 ani, 114 WTA), miercuri, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Hong Kong.

Halep nu mai obţinuse o victorie în tenisul profesionist din iulie 2022, când trecea de rusoaica Anastasia Potapova cu 6-4, 3-6, 6-3, în primul tur la Cincinnati.

Halep nu mai jucase din mai, când era nevoită să abandoneze în primul tur la Trophee Clarins (WTA 125), de la Paris, la 7-5, 2-3 în meciul cu americanca McCartney Kessler.

Simona Halep, fostă dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros şi Wimbledon), a fost fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, în data de 20 martie, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), în meciul său de revenire în circuitul profesionist după reducerea sancţiunii în cazul său de dopaj de la patru ani la nouă luni.

Iniţial revenirea Simonei Halep în circuitul profesionist după accidentarea din mai trebuia să se producă la turneul WTA 250 de la Hong Kong (28 octombrie-3 noiembrie), pentru care a primit, de asemenea, un wild card.

AGERPRES

Articolul precedentRAREŞ BOGDAN: POLITIC NU MAI EXISTĂ COALIŢIA, EXISTĂ DOAR LA NIVEL GUVERNAMENTAL ŞI TEHNIC
Articolul următorGEOANĂ, LA DEPUNEREA SEMNĂTURILOR LA BEC: MONOPOLUL PARTIDELOR TRADIŢIONALE TREBUIE SĂ ÎNCETEZE