FOTBAL FEMININ: FC BARCELONA ȘI CHELSEA LONDRA, CALIFICATE ÎN SEMIFINALELE LIGII CAMPIONILOR

FOTBAL FEMININ: FC BARCELONA ȘI CHELSEA LONDRA, CALIFICATE ÎN SEMIFINALELE LIGII CAMPIONILOR
Finala UEFA Women's Champions League 2024-2025 se va disputa pe 24 mai
Echipele FC Barcelona și Chelsea Londra s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, după ce au reușit să câștige meciurile disputate joi seară în manșa secundă a sferturilor de finală ale acestei competiții.
FC Barcelona, deținătoarea trofeului, a învins fără drept de apel pe teren propriu, cu scorul de 6-1, formația VfL Wolfsburg, prin golurile marcate de Salma Paralluelo (10, 20), Esmee Brugts (41), Claudia Pina (62, 77) și Maria Leon (90+1). Golul de onoare al germancelor a fost marcat de Lineth Beerensteyn (72).
Meciul tur, disputat în Germania, s-a încheiat tot cu victoria jucătoarelor spaniole (4-1).
Chelsea s-a impus la rândul ei, cu scorul de 3-0, în fața rivalei engleze Manchester City, într-o partidă disputată la Londra, reușind să întoarcă astfel rezultatul din prima manșă (0-2).
Londonezele au marcat toate cele trei goluri pe parcursul primei reprize, prin Sandy Baltimore (14), Nathalie Bjorn (38) și Mayra Ramirez (43).
FC Barcelona și Chelsea se vor înfrunta luna viitoare în semifinalele Ligii Campionilor, prima manșă fiind programată în Spania.
În cealaltă semifinală, echipa engleză Arsenal Londra va primi replica formației franceze Olympique Lyon.
Finala UEFA Women\"s Champions League 2024-2025 se va disputa pe 24 mai, la Lisabona.
Rezultate - sferturi de finală (retur):
Miercuri
(+) Olympique Lyon (Franța) - Bayern Munchen (Germania) 4-1 (în tur 2-0)
(+) Arsenal Londra (Anglia) - Real Madrid (Spania) 3-0 (în tur 0-2)
Joi
(+) FC Barcelona (Spania) - VfL Wolfsburg (Germania) 6-1 (în tur 4-1)
(+) Chelsea Londra (Anglia) - Manchester City (Anglia) 3-0 (în tur 0-2)
Echipele precedate de semnul (+1) s-au calificat în semifinale (turul - 19/20 aprilie, returul - 26/27 aprilie).
AGERPRES
Citește și:
- 15:41 - Gest cutremurător al lui Ionel Ganea după tragedie: cum a transformat pierderea fiului într-o cauză pentru alți copii
- 12:24 - „Marca Maradona”, în centrul unui nou proces exploziv: acuzații grave pentru surorile starului și fostul său avocat
- 10:09 - Regulă fără precedent în fotbal: cartonaș roșu pentru jucătorii care își acoperă gura în timpul conflictelor
- 08:18 - Nebunie pe Parc des Princes! PSG – Bayern Munchen 5-4, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News













