OPERAȚIUNEA ”JUPITER” - PESTE 100 DE PERCHEZIȚII PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

OPERAȚIUNEA ”JUPITER” - PESTE 100 DE PERCHEZIȚII PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII
IGPR și PÎCCJ continuă operațiunea JUPITER
Inspectoratul General al Poliției Române și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție continuă operațiunea JUPITER, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.
Astfel, astăzi, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 110 percheziții domiciliare și pun în executare 54 de mandate de aducere, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere, contrabandă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News














