Fostul ministru al Justiției Stelian Ion a vorbit, miercuri seara, la Realitatea PLUS, despre filiera care îi ajută pe corupți să fugă din țară. Acesta afirmă că fugarii își găsesc ”refugiul și scăparea de justiția din România”.

Întrebat dacă Elena Udrea ar mai fi fost astăzi încarcerată în România, dacă ar fi putut să treacă granița de la Bulgaria, fostul ministru al Justiției a precizat: „Aș face speculații. Posibil să nu, înțeleg că ăsta era și planul, să plece într-un loc unde era mai greu de adus înapoi. De data aceasta, însă, a fost adusă înapoi”.

„Când vorbim despre fugari, trebuie să recunoaștem faptul că justiția în România și-a făcut treaba. De multe ori, după mulți ani de procese. Multe dosare sunt în pragul prescripției, răspunderii penale. O decizie recentă a Curții Constituționale aruncă în aer mii de dosare. O să vedem cum se va aplica și ce se va întâmpla. Totuși, atunci când vorbim de fugari, vorbim despre situații în care aceste persoane care săvârșesc infracțiuni au fost condamnate definitiv de Justiția Română. Deci, pe partea asta, jusrtiția, într-un final, și-a făcut treaba.

Problema este că, atunci când durează fosrte mult procesele, nu poți să ții o măsură preventivă ani de zile, pentru că se opun Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și mai multe reglementări internaționale. Este esențial ca pe viitor, oricine ar fi ministru ar Justiției și oricare ar fi politicienii care conduc România să adopte acele legi care fac în așa fel încât durata proceselor să se restrângă foarte mult. Că de aici vor decurge o serie de consecințe favorabile.

Pe de altă parte, e adevărat, mulți fug. Unii își găsesc, cu folosirea unor sisteme judiciare din alte state și cu folosirea unor pârghii poate de corupție din alte state, momentan, refugiul și scăparea de justiția din România”, a precizat ministrul Stelian Ion în emisiunea ”Legile Puterii”.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCât ne va costa un plin de mâine. Calcul exclusiv – Legile Puterii
Articolul următorPrognoza meteo 23 iunie. Vreme ușor instabilă, temperaturile urcă la 29 de grade