Ministerul Educației a avut o primă reacție după protestul „cu sorcova” al părinților și elevilor chiar în prima zi de școală după vacanța de o săptămână de sărbători, scrie realitatea.net .

 

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) a anunțat că Ministerul Educației „a promis că, în contextul valului 5, nu va mai fi luată o vacanță forțată”, dar nu a dat detalii dacă va lua măsuri pentru funcționarea învățământului online.

După protestul din fața Ministerului organizat luni la ora prânzului, reprezentanții mai multor asociații de părinți și elevi au avut discuții nu cu ministrul Sorin Cîmpeanu, ci cu doi secretari de stat Sorin Ion și Florian Lixandru, care a revenit recent la minister în această funcție, alături de consilierul ministrului Educației, Radu Szekely.

„Referitor la școala online, Ministerul a promis că, în contextul valului 5, nu va mai fi luată o vacanță forțată, fără a preciza însă alte măsuri adiționale pentru stabilizarea și accesibilizarea învățării online”, potrivit unui comunicat al Federației Părinților și Aparținătorilor Legali.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din București și Ilfov(AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (Fepal) și Grupul Civic “Părinții cer schimbare” solicită luarea unor măsuri ferme pentru redresarea Educației și critică discursul populist al reprezentanților Ministerului, rtansmite FEPAL.

„Luni, 3 ianuarie, reprezentanții elevilor și părinților au fost prezenți în fața Ministerului Educației cu sorcove din crengi de brad, împodobite cu mesaje referitoare la problemele arzătoare din Educație. Aceștia au fost întâmpinați de secretarii de stat ai Ministerului și unul dintre consilierii Ministrului, cu care au purtat un dialog în incinta instituției.

Pe durata convorbirii, Ministerul nu și-a asumat măsuri concrete, precizând referitor la multiplele probleme semnalate că acestea pot fi rezolvate doar în timp, în ciuda faptului că ele au fost în mod repetat aduse în atenția autorităților de reprezentanții societății civile în ultimii doi ani. Spre exemplu, problema planurilor cadru persistă încă din anul 2016, când tot Sorin Cîmpeanu era Ministru.

De asemenea, la nivelul problemei transportului elevilor răspunsul autorităților a fost unul sumar, domnul secretar de stat Sorin Ion precizând că trebuie să discute întâi cu Direcția economică, în  ciuda faptului că au fost anterior trimise numeroase adrese cu referire la subiect, fără a primi însă vreun răspuns.

Referitor la școala online, Ministerul a promis că, în contextul valului 5, nu va mai fi luată o vacanță forțată, fără a preciza însă alte măsuri adiționale pentru stabilizarea și accesibilizarea învățării online. Scuza invocată de funcționari a fost faptul că astfel de probleme „nu pot fi rezolvate peste noapte”. Având în vedere faptul că această situație persistă de 2 ani, este de neînțeles răspunsul oficialilor.

Apreciem deschiderea Ministerului către abordarea acestor subiecte, însă considerăm necesară purtarea unui dialog constructiv, asumat politic, fără remarci populiste. Considerăm discuția de astăzi ca fiind inutilă, în lipsa asumării unor căi de acțiune coerente și eficiente.

Solicităm așadar Ministerului Educației luarea unor măsuri concrete și urgente pentru stabilizarea școlii online, asigurarea de la bugetul de stat a transportului gratuit al elevilor și începerea fără întârziere a demersurilor necesare în vederea eficientizării testării elevilor.

Societatea civilă își exprimă intenția de a urmări cu atenție sporită activitatea Ministerului Educației în 2022, în interesul superior al copilului”, a transmis FEPAL într-un comunicat de presă.

 

 

Articolul precedentTransport agabaritic pe ruta Constanța Poarta 7 – Oltenița Port
Articolul următorAnunțul CNAS: Ce se întâmplă cu ajutorul financiar din ianuarie 2022 și compensarea medicamentelor pentru pensionari