Simona Halep, locul 21 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-2, de Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 Madrid Open.
„Are o mână extraordinară și parcă tot timpul m-a surprins. Am fost și eu mai lentă, am fost mai înceată în tot ceea ce am făcut și, probabil, d-asta n-am putut să ajung la scurtele ei.
La un moment dat am vrut să intru, sărea mingea puțin cam mult și nu am avut timing. Cred că a fost vorba despre timing, nu am avut, nu am simțit mingea și este o jucătoare de Top 10 care, atunci când simte că adversara nu joacă un tenis bun, vine „peste” și e ceea ce a făcut!”, a declarat Simona Halep după meci.
Simona și-a asigurat un premiu în valoare de 169.650 de euro şi 215 puncte WTA în clasamentul de simplu.
Pentru Simona Halep urmează participarea la un turneul de categorie WTA 1000, la Roma. Competiția de la Foro Italico debutează pe 9 mai și se încheie pe 15 mai
Sursa: Realitatea de Constanta