Simona Halep a scris un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în cursul zilei de vineri. A afirmat că 2020 a fost unul dintre cei mai grei ani din viața noastră, iar adevărații eroi ai acestui moment sunt medicii și asistenții medicali.

„2020… ce să spun? A fost unul dintre cei mai dificili ani din viaţa noastră. Când mi-a fost luat tenisul, am făcut un pas înapoi şi mi-am dat seama cât de recunoscătoare am fost că pot face sportul pe care îl iubesc pentru a trăi. Am fost mândră să revin şi să câştig 2 titluri, să construiesc o serie de victorii de 17 meciuri şi să termin în top 4 pentru al 7-lea an consecutiv. Vreau să mulţumesc echipei mele pentru toată munca depusă şi pentru sacrificiile făcute în acest an. Nu a fost uşor, dar am învăţat cu toţii multe. Adevăraţii super eroi ai acestui an, totuşi, sunt asistenţii medicali care luptă pentru noi în fiecare zi. Abia aştept să vă văd pe toţi pentru sezonul 2021, Simo”, a fost mesajul Simonei Halep, postat pe Facebook.

La începutul lunii noiembrie, Simona a fost testată pozitiv pentru COVID-19.

Simona Halep a transmis prin intermediul rețelelor de socializare, un mesaj de mulțumire pentru sprijin medicilor și asistentelor de la Institul Matei Balș

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAlegeri parlamentare 2020: Diaspora a început să voteze. 748 de secții pregătite – Documentele necesare pentru a vota în străinătate
Articolul următorIncendiu puternic într-o comună din Buzău. Au intervenit pompierii ialomițeni