Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează concurs pentru ocuparea unui număr de 20 posturi de execuție vacante de subofițer pază principal, cu personal recrutat prin rechemare în activitate/încadrare directă.

Înscrierea candidaților se face în perioada 27 iunie – 8 iulie a.c., exclusiv online. Toate documentele necesare se scanează și se transmit, în format PDF, pe adresa de e-mail [email protected], termenul limită fiind 8 iulie a.c., ora 12:00.

Concursul constă în verificarea dosarelor de recrutare, evaluarea performanței fizice, susținerea unui test scris, evaluarea medicală și psihologică.

Toate informațiile privind cerințele posturilor, condițiile de încadrare, calendarul concursurilor, formularele necesare, inclusiv tematica și bibliografia, pot fi obținute accesând: www.jandarmeriaialomita.ro secțiunea Carieră-Angajări.

Pe durata concursului, candidații trebuie să verifice permanent site-ul Jandarmeriei Ialomița – secțiunea „Carieră” ori avizierul unității, deoarece vor fi postate și alte detalii cu privire la procedura de recrutare.

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentImagine șocantă în Mamaia: Un delfin plutea mort, printre turiștii care făceau baie în mare
Articolul următorCutremur în România – activitate seismică, marți dimineață