Acuzații grave la adresa UDMR. Totul după ce partidul a cerut printr-un proiect de lege ca banii obținuți de pe urma izvoarelor termale să ajungă direct la primăriile care le administrează, nu la bugetul de stat. Vorbim de taxele plătite pentru exploatări miniere sau turism, în cazul stațiunilor balneare. Partidul este acuzat de monopol, având în vedere că cele mai multe izvoare se află în zonele controlate politic de UDMR.
Sute de mii de turiști ajung în fiecare an în stațiunile balneare. Ca să le poată folosi, administratorii plătesc la stat o parte din profit, sub formă de redevențe. La fel și cei care fac exploatări miniere în aceste zone.
„Este o inițiativă cât se poate de logică, astfel încât aceste redevențe, care nu sunt în valoare mare, discutăm de o abordare principială, astfel încât să se întoarcă la primării, pentru ca primăriile să le investească pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. În folosul turiștilor care se duc în acea stațiune balneară,” a declarat Miklos Zoltan, deputat UDMR, inițiatorul controversatului proiect de lege.
Partidul maghiar este acuzat, însă, de monopol, în contextul în care, așa cum arată și o hartă publicată de Guvern, cele mai multe izvoare termale se află în județele controlate politic de UDMR: Harghita și Covasna.