Sărbătoare importantă în data de 3 septembrie în calendarul creștin ortodox din țara noastră.
Dacă despre sărbătoarea însemnată cu cruce roșie știe multă lume ce reprezintă, despre cea în dreptul căreia se află o cruce neagră știu mai puțini credincioși.
Zilele care sunt marcate cu cruce neagră în calendarul ortodox sunt sărbători în care ”cinstim cu rugăciune către sfinţii pomeniţi în acea zi, dar putem lucra obişnuit”, se arată pe site-ul Doxologia.
Spre deosebire de sărbătorile notate cu cruce roșie, cele cu cruce neagră nu impun să nu se muncească, adică se poate spăla și face treabă în gospodărie. Și din punct de vedere religios, cele două sărbători notate cu cruci roșii sau negre sunt diferite.
Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Antim, episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist din Palestina; Sf. Cuv. Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara
Greco-catolice
Sf. ep. Antim; Sf. cuv. Teoctist
Romano-catolice
Sf. Grigore cel Mare, pp. înv.
Sfântul Sfinţit Mucenic Antim este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 septembrie.
Sfântul Antim a fost episcop al Nicomidiei în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305).
În această calitate, a reuşit să păstreze biserica unită şi credinţa întreagă într-o vreme în care prigoana asupra creştinilor era la apogeu în toate părţile Răsăritului şi mai ales în Nicomidia, reşedinţă imperială.
„Căci deşi mulţi creştini erau înecaţi în mare pentru Hristos, nu s-au afundat în apele păgânătăţii, nu i-a înecat pe ei viforul închinării de idoli, nici nu i-a înghiţit adâncul iadului cel mai dedesubt, ci s-au aflat în limanul ceresc cel lin şi neînviforat prin povăţuirea şi cârmuirea lui Antim, păstorul lor” (Vieţile Sfinţilor).
„Când a ieşit porunca împărătească pentru uciderea creştinilor scrisă pe hârtie şi a fost citită în mijlocul cetăţii Nicomidia, apoi a fost pironită în zid la loc de privelişte, Sfântul Antim a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor şi a rupt acea poruncă de pe zid şi a sfărâmat-o, ocărând cu mare glas păgânătatea. Atunci mai întâi Antim s-a arătat mucenic în Nicomidia” (Vieţile Sfinţilor).
Urmând lui, mai mulţi demnitari şi marii slujitori ai casei împărăteşti au început a-L mărturisi pe Hristos pe faţă, spunând că sunt creştini. Unii ca aceştia au fost Dorotei, Mardonie, Migdonie, Petru, Indis şi Gorgonie, cu mulţi alţi însoţitori ai lor, care au suferit chinuri şi moarte pentru credinţa de la care nu puteau abdica.
După Sfântul Antim, aflat într-un sat din apropierea Nicomidiei, s-au trimis mai mulţi soldaţi şi, pe când aceştia îl căutau, el a ieşit în întâmpinarea lor. Înainte de a-şi dezvălui identitatea, i-a găzduit punându-le masa şi odihnindu-i.
Când au aflat cine este gazda lor, soldaţii nu au mai vrut să-l ducă înaintea autorităţilor; episcopul a mers însă de bunăvoie la judecată, botezându-i pe drum pe cei trimişi să-l prindă. A fost pus la cazne şi apoi i s-a tăiat capul. Aşa a luat sfârşit mucenicia sa pentru Hristos, în ziua de 3 septembrie.
* Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara au fost canonizaţi în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod din 24 februarie 2016, fiind înscrişi în calendar pe 3 septembrie.
Mulţi sihaştri iubitori de Dumnezeu au vieţuit în munţii din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe valea Oltului, atât înainte de zidirea sfântului locaş de către voievodul Mircea cel Bătrân (cel Mare) al Ţării Româneşti, cât şi după aceea.
