A trecut deja mai bine de jumătate de când avem inflație galopantă. Și tot de jumătate de an, ai noștri bravi politicieni de la putere au aceeași placă: „Ne dorim să creștem, salariile și pensiile românilor dar facem o analiză pe buget, pe cifre concrete”.
Ca să mimeze grija pentru români, trebuie să rostească și poezia aia care începe cu „grija pentru părinții și bunicii noștri”. Păi dacă tot sunt, cum ziceți voi „părinții și bunicii noștri”, de ce să-i ținem în sărăcie lucie? Păi de jumătate de an, nu aveți cifrele acestea concrete? Adică, dacă nu le-ați obținut în tot timpul ăsta de la funcționarii din ministere înseamnă că nu aveți calități de lider. Dacă le-ați obținut dar nu le puteți calcula înseamnă că probabil sunteți habarniști. Acești părinții și bunicii nu au inflație de 15% pentru că, ce plătesc ei, cu foarte mici excepții, și-a mărit prețul peste rata inflației. Făina e cu 35% mai scumpă, pâinea, cu 27%, cartofii, cu 42%, legumele sunt cu 20% mai scumpe, uleiul cu aproape 50%, laptele cu 25%, ouăle, cu 21%, potrivit Institutului Național de Statistică. Asta e inflația pensionarilor la care se mai adaugă și facturile care, în medie îi sărăcesc cu 45% față de anul trecut. Cel mai puțin s-au scumpit îmbrăcămintea, parfumurile și ceasurile. Adică fix ceea ce oamenii săraci nu își cumpără. Dar politicienii se ceartă. Vin unii care spun că ar trebui să se dea 10% la pensii, alții dublează majorarea și dau 15%. Vine altul și spune că 16, altul 24%. Toate astea sunt pe nervii oamenilor care vor și ei să știe dacă pun o murătură, dacă au cum să-și ia tot tratamentul prescris de medic, dacă au cum să dea drumul la căldură sau îi vor găsi pompierii înghețați în casă. Politicienii, când vine vorba despre pensionari, spun că e nevoie de analiză, se așteaptă cifre, se fac studii de impact de peste jumătate de an. Dar, pe de altă parte, pentru unii dintre angajații guvernului s-au găsit rapid bani ca să li se majoreze veniturile cu 15%. Desigur că trebuie să privim adevărul în față. Sunt și mulți care sunt săraci pentru că nu le-a plăcut munca. Dar, când vezi că o treime dintre angajații români sunt plătiți cu minimul pe economie, care e de doar 1.524 de lei, nu poți să nu te întrebi dacă trăim într-o societate sănătoasă. Acești oameni, după o viață de muncă, atunci când se retrag din activitate, ajung să ia doar pensia socială de 1.000 de lei. Și lucrurile nu sunt bune nici în continuare. Din cauza dezechilibrului demografic și al îmbătrânirii populației, noi, cei care avem contracte de muncă active s-ar putea să ieșim cu o pensie de doar un sfert din salariul pe care l-am avut. Adică aproape degeaba ne zbatem acum pentru că, la sfârșitul vieții profesionale, statul nu va mai avea bani pentru noi dacă nu este gândit, încă de acum, un sistem sănătos. Asta mi-a amintit de o pildă creștin-ortodoxă despre ispite și vicii. Într-o dimineață, un băiat s-a dus la bunicul său pe care l-a întrebat de ce trebuie să fugim mereu de păcate. Bunicul i-a arătat atunci două păsări, una stătea pe un gard liniștită, alta era în aer, cu un ram în cioc, probabil în zbor spre cuibul pe care tocmai îl construia. Bunicul l-a întrebat, dacă ar fi să vâneze una dintre păsări, în care ar trage cu arma. Copilul i-a răspuns rapid că e mai simplu să o vânezi pe cea care stă pe gard pentru că e mai ușor de ochit decât cea din zbor care se mișcă rapid să termine cu surcelele din care își construiește cuibul. Atunci bunicul i-a răspuns că oamenii sunt precum păsările, cele harnice, preocupate mereu să facă bine sunt mai greu de lovit decât cele leneșe. Și asemeni păsărilor, omul leneș și delăsător e mai ușor de ispitit de diavol să cadă rapid în păcat. Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea să piardă timpul, la voia întâmplării, i-a spus bunicul înțelept. Îl veți cunoaște în această seară pe Alex, un tânăr nevăzător care își dorește să muncească. Este foarte talentat, veți vedea, nu vă spun foarte multe. Doar atât vă zic: că statul are grijă de specialii de la pensii cărora le mărește mereu veniturile când adevărații români speciali sunt ei, oameni precum Alex, care vrea să facă mai mult oricâte piedici i-ar pune viața. În această seară vom vedea câțiva dintre doctorii care fac minuni. Și care reușesc, cu multă pasiune, să pună România pe harta medicinii moderne în așa fel încât bolnavii să nu mai plece să se trateze printre străini. Sau să sufere în tăcere dacă nu-și permit să se trateze în occident. În același timp, ne uităm și la medicii care se chinuie să își facă treaba în condiții în care nici nu s-au gândit vreodată. Cabinetele medicale nu își mai permit să plătească facturile așa că utilitățile au fost tăiate. Unii consultă la veioză ca să își îndeplinească jurământul lui Hipocrate. Și vă voi aduce o poveste cutremurătoare care pe mine mă revoltă groaznic. În 2017, Florin Brănoiu a fost ucis în Măgurele de un Audi A6 al Ministerului Afacerilor Interne. În iarna aceea, probabil vă amintiți, erau mormane de zăpadă și totul era paralizat. Era 6 dimineața și Florin trebuia să ajungă la serviciu, indiferent de vreme. Doi copii cu handicap și o soție care să îi îngrijească se bazau pe el și pe banii pe care Florin îi aducea acasă dintr-o muncă grea. Florin a traversat atunci prin singurul loc prin care se putea, printre troiene. A fost ucis pe loc. Maia și Andrei au aflat vestea chiar când se urcau în microbuzul asociației care îi ajuta să le aline suferința. Ce a făcut statul pentru acești români nevoiași rămași fără capul familiei? Cum i-a ajutat deși au rămas fără cel pe care îl iubeau dar era și cel care punea o pâine pe masă? Păi i-a somat atât pe mama rămasă văduvă cât și pe copiii cu handicap ca, în calitate de moștenitori, să plătească mașina de lux a Ministerului de Interne. Suma este una pe care majoritatea românilor, chiar și cu posibilități mai ridicate, nu și-o pot permite: peste 30 de mii de lei. Îi veți cunoaște în această seară pe acești oameni minunați și vom găsi, împreună, soluții să îi ajutăm. Și nu doar pe ei ci și pe cei care trec prin situații similare. Sunt Alexandra Păcuraru, începe România Suverană! Vreau să vedem, pentru început ce medicamente riscă să dispară din ianuarie. Sunt medicamentele ieftine pe care le cumpără milioane de români pentru bolile lor. Medicii se așteaptă la ce e mai rău, in conditiile in care ne aflăm în plin sezon al infecțiilor respiratorii și al virozelor! Din farmacii lipsesc deja medicamente esențiale și antibiotice, în special cele pentru copii.