Peste 110 sancțiuni contravenționale au dat polițiștii în cursul zilei de 11 mai, în intervalul orar 18:00 – 21:00 în urma  unei razii pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi ialomițeni și polițiști locali. 

Polițiștii au constatat 2 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar pentru neregulile descoperit au aplicat 117 sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 15.000 de lei.

Din totalul amenzilor aplicate, 14 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 2 pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 94 de amenzi pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G 195/2002.

De asemenea, polițiștii au reținut  și două  permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentOrdonanța AUSTERITĂȚII, adoptată! Adrian Câciu: „Au apărut şi câteva modificări”
Articolul următorȘofer prin în „offside” de polițiști