88 de persoane amprentate, 126 de autoturisme controlate, 61 de sancțiuni contravenționale aplicate și 500 de kilograme de deșeuri feroase ridicate de polițiști.Acesta este bilanțul acțiunii  de prevenire şi combatere a faptelor antisociale  desfășurată pe 17 iunie  în orașul Căzănești, județul Ialomița.

Potrivit IPJ Ialomița, 120 de polițiști din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, criminalistică, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalitate economică și investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale, precum și peste 50 de jandarmi de la Gruparea Mobilă Ialomița și Constanța, însoțiți de câini de serviciu, au desfășurat o acțiune de amploare pe raza Orașului Căzănești, în vederea prevenirii infracționalității stradale.

Au fost controlate în trafic 126 de autovehicule și legitimate peste 150 de persoane.

Polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic s-au deplasat cu două laboratoare mobile, în cadrul acțiunii fiind amprentate și fotografiate 88 de persoane cu domiciliul în orașul Căzănești i. Au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 20.000 de lei, fiind reținute 5 permise de conducere și retras 1 certificat de înmatriculare.

Și polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat în cadrul raziei.Trei  societăți comerciale au fost sancționate pentru nerespectarea prevederilor legale, fiind confiscate produse alimentare și 500 de kilograme de deșeuri feroase,  valoarea bunurilor ridicate fiind de 686 de lei.

 

Articolul precedentFOTO| Autoturism făcut scrum în urma unui scurtcircuit
Articolul următorÎncă 320 de români infectați cu COVID-19 și alte 22 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore