Poliţiștii ialomițeni au dat, în ultimele 24 de  ore, amenzi în valoare de 5500 de lei celor care au încălcat normele impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Au fost efectuate verificări la 29 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate de pe raza județului Ialomița.

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, efectivele angrenate au verificat și piețele, centrele comerciale și zonele unde se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 350 de persoane și controlate în cadrul filtrelor rutiere 35 de mijloace de transport persoane.

Au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.500 de lei în contextul stării de alertă, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

IPJ Ialomița: “Vă reamintim că pe raza localităților Slobozia și Coșereni conform prevederilor art. 3, alin. 2 din H.G. 856/2020 “…purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise”, având în vedere că incidența cazurilor este mai mare de 3/1000 de locuitori.”

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentBilanț coronavirus 3 noiembrie. RECORD ABSOLUT: 7.733 de cazuri noi
Articolul următorFemeie spulberată pe trecerea de pietoni