Acasă Actual Război Ucraina – ziua 185 – Rusia blochează tratatul pentru dezarmare nucleară....

Război Ucraina – ziua 185 – Rusia blochează tratatul pentru dezarmare nucleară. Încă un american a murit în Ucraina

Rusia a blocat vineri adoptarea unei declaraţii comune la încheierea conferinţei de revizuire a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP), denunţând termeni „politici”. Departamentul de Stat al SUA confirmă moartea unui al treilea cetăţean american în războiul din Ucraina.

Peste 46.000 de soldaţi ruşi au murit în Ucraina de la startul invaziei, anunță ucrainenii.

“Din 24 februarie până la 27 august, pierderile totale ale inamicului au ajuns la numărul de 46.500 de oameni”, se arată într-un mesaj al forţelor ucrainene.

În plus, ucrainenii au distrus 1.989 de tancuri ruseşti, 4.254 de vehicule blindate, 1.045 de sisteme de artilerie, 234 de avioane, 202 elicoptere, 196 de rachete de croazieră, 15 nave şi alte elemente folosite de ruşi în ofensiva militară începută în februarie.

Cele mai mari pierderi s-au înregistrat de către armata rusă în regiunea Doneţk.

Rusia îşi intensifică atacurile în zone din estul Ucrainei. 

Rusia şi-a intensificat atacurile în Doneţk (estul Ucrainei) în ultimele cinci zile, într-o mişcare ce ar putea viza atragerea forţelor ucrainene şi zădărnicirea unui eventual contraatac al acestora, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării britanic, potrivit Reuters.

„Există o posibilitate realistă ca Rusia să-şi fi sporit eforturile în regiunea Donbas într-o tentativă de a ademeni unităţi ucrainene suplimentare, pe fondul speculaţiilor că Ucraina intenţionează să lanseze o contraofensivă majoră” în zonă, arată buletinul informativ cotidian publicat pe Twitter de ministerul citat.

 Zelenski: Situaţia la Zaporojie rămâne foarte riscantă şi periculoasă. 

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că situaţia la Zaporojie rămâne foarte riscantă şi periculoasă, avertizând că orice deconectare a centralei de la reţea, orice acţiune a Rusiei care ar putea declanşa oprirea reactoarelor, va plasa din nou centrala la un pas de dezastru.

”Oamenii noştri de ştiinţă în domeniul nuclear, toţi specialiştii în industria energetică, reuşesc să protejeze centrala nucleară Zaporojie de cel mai rău scenariu, care este provocat în mod constant de forţele ruse. În prezent, centrala a fost conectată la reţea. Felicitările mele! Produce energie pentru Ucraina. Vreau să subliniez că situaţia rămâne foarte riscantă şi periculoasă. Orice repetare a evenimentelor de ieri, adică orice deconectare a centralei de la reţea, orice acţiune a Rusiei care ar putea declanşa oprirea reactoarelor, va plasa din nou centrala la un pas de dezastru”, a declarat llideru de la Kiev.

Dmitri Medvedev a declarat că Rusia nu își va opri campania militară din Ucraina chiar dacă Kievul va renunța în mod oficial la aspirațiile sale de a adera la NATO.

Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a spus, de asemenea, într-un interviu acordat unei televiziuni franceze, că Rusia este pregătită să poarte discuții cu Volodimir Zelenski, sub rezerva anumitor condiții.

Chiar înainte de invazia din februarie, Moscova a precizat clar că aderarea Ucrainei la NATO este inacceptabilă pentru ea.

„Renunțarea la participarea sa la Alianța Nord-Atlantică este acum esențială, dar este deja insuficientă pentru a stabili pacea”, a afirmat Medvedev la televiziunea LCI, potrivit agențiilor de presă rusești.

Rusia a blocat vineri adoptarea unei declaraţii comune la încheierea conferinţei de revizuire a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP), denunţând termeni „politici”, informează AFP.

Departamentul de Stat al SUA confirmă moartea unui al treilea cetăţean american în războiul din Ucraina, informează CNN.

„Putem confirma moartea unui cetăţean american în Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, care a adăugat că: „Din respect pentru intimitatea familiei, nu vom face alte comentarii în acest moment”.

Ministrul de externe german Annalena Baerbock a semnalat o disponibilitate de compromis în legătură cu propunerea de restricţionare a dreptului turiştilor ruşi de a vizita Uniunea Europeană, în contextul în care unele ţări membre cer o poziţie dură şi unitară ca răspuns la agresiunea militară rusă contra Ucrainei.

Evacuare obligatorie a civililor și din părți ale regiunilor Harkov, Zaporojie, Nikolaev

Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunțat vineri că executivul de la Kiev vrea să extindă măsura privind evacuările obligatorii pentru civilii care locuiesc pe linia frontului în estul și sudul Ucrainei. Într-o declarație la televiziunea națională, Vereşciuk a precizat că reprezintă o prioritate evacuarea femeilor cu copii și a persoanelor în vârstă din unele districte din regiunea estică Harkov și din regiunile sudice Zaporojie și Nikolaev.

Articolul precedentAmeninţare cu bombă, la nunta liderului AUR de la Măciuca (Vâlcea)
Articolul următorAeronavă de mici dimensiuni, prăbuşită. Două persoane au fost găsite carbonizate