Asociația pentru Protecția Consumatorului nu este de acord cu împărțirea drumului european București - Urziceni în 2 + 1 benzi de circulație.

Împărțirea drumului european între Sinești și Movilița pe sectoare alternative de două plus una benzi de circulație creează nemulțumiri în rândul conducătorilor auto și incidente în trafic.

Asociația pentru Protecția Consumatorului solicită intervenția de urgență a CNAIR pe drumul european București – Urziceni.

Denumit de șoferii profesioniști „drumul morții”, sectorul dintre ieșirea din capitală și municipiul Urziceni este unul dintre cele mai periculoase din România.

Cu o lățime totală insuficientă pentru patru benzi de circulație, câte două pe sens, șoseaua a fost redesenată rutier de CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).

Între Sinești și Movilița se circulă acum alternativ, două benzi pe un sens plus una pe sensul opus, măsură prin care se încearcă limitarea numărului de accidente grave de circulație ce se produc frecvent.

Măsura este însă contestată de conducătorii auto și nu oferă soluții de trafic dacă pe sectorul cu o singură bandă de mers un autovehicul rămâne în pană, situație în care se blochează complet circulația.

Ideea CNAIR nu este nici pe placul Asociației pentru Protecția Consumatorului. Într-o postare pe facebook Asociația solicită drumarilor revenirea la vechea stare de lucruri pe sectorul Sinești – Movilița.

Ideea celor de la CNAIR de a împărți alternativ (2+1) pe distanțe scurte drumul european E 85, pe o distanță de 10 km între Sinești și Movilița, pe motiv că s-ar elimina accidentele este total nefericită. APC solicită în mod public CNAIR să desființeze această restricție de circulație!”, se arată în postarea Asociației pentru Protecția Consumatorului.

Articolul precedentApă fiartă cu urme de legume, hrana pentru pacienții spitalului din Slobozia
Articolul următorProprietari de autoturisme din Slobozia, la locuri de parcare adunarea!