În continuarea reuniunilor zonale de lucru demarate în 2019, astăzi a avut loc reuniunea de informare intitulată „Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri! Măsuri locale pentru dezvoltarea agriculturii și protecția apelor” pentru județele Călăraşi și Ialomiţa.

Autoritățile locale au deschis acest eveniment organizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți (UMP CIPN), la care reprezentanții UMP CIPN au oferit reprezentanților primăriilor din județele Călăraşi și Ialomiţa informații concrete despre modul în care gunoiul de grajd poate fi transformat într-o resursă pentru agricultură dacă modalităţile de colectare şi depozitare sunt cele corecte. De asemenea, au prezentat noutățile apărute ca urmare a revizuirii Programului de Acțiune și a Codului de bune practici agricole, precum și perspective viitoare de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În timp ce Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a reliefat situaţia calității apelor din acest spațiu hidrografic, inclusiv nivelul poluării cu nitrați al acestora, reprezentanții APIA și OJFIR din cele două judeţe au prezentat reguli simple pentru pentru evitarea sancțiunilor la plățile APIA și AFIR privind normele de eco-condiționalitate.

Partea a doua a întâlnirii a reluat chestiunile legate de provocările pe care Directiva Nitrați le adresează fermierilor şi modalităţile pentru o comunicare eficientă privind măsurile necesare protecţiei apelor. Între acestea, Help-desk-ul, transferul de informații printr-un sistem de tip rețea și fermierii model ca factori de diseminare a informațiilor, alături de campania de informare publică şi celelalte evenimente ale proiectului.