Prognoza meteo pe o lună emisă de meteorologi anunță arșiță și ploi. În următoarele 4 săptămâni, întreaga țară va fi afectată de caniculă și vijelii cu grindină. Temperaturile vor atinge valori insuportabile. Află cum va fi vremea în fiecare regiune, până pe 21 august.
Prognoza meteo săptămâna 24.07.2023 – 31.07.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în nord-vestul țării, dar și deficitar în regiunile sudice și la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo săptămâna 31.07.2023 – 07.08.2023
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice peentru această perioadă în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Prognoza meteo săptămâna 07.08.2023 – 14.08.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Prognoza meteo săptămâna 14.08.2023 – 21.08.2023
Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în regiunile vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.